Se afișează postările cu eticheta postul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta postul. Afișați toate postările

30 noiembrie 2016

Îndrumări pentru spovedanie după stareţul Ioan Krestiankin





   Pentru că este postul Crăciunului şi mulţi dintre creştini se pregătesc pentru Sfânta Taină a Spovedaniei, cred că este potrivit îndemnul părintelui stareţ Ioan Krestiankin în acest sens.

 Iată ce spune părintele Ioan:
"Mulţi dintre cei ce postesc întâmpină greutăţi atunci când este vorba de lucrurirle pe care ar trebui să le spună la spovedanie. Mai presus de orice şi cel mai potrivit ar fi să spovedim mai întâi păcatele pentru care ne mustră conştiinţa în mod special. Asemenea păcate şi circumstanţele producerii lor nu se uită niciodată. Apoi, spovedania ar trebui să fie cât se poate de detaliată, de smerită şi de sinceră; pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie, am pregătit două pagini cu fragmente din scrierile câtorva părinţi şi învăţători ai sfintei Biserici. Poate că acestea le vor inspira celor care se pocăiesc unele idei sau le vor aminti ceva din propria lor viaţă.


...................


     Binecuvintează, Doamne, Mântuitorule să mă spovedesc ţie nu doar prin cuvinte, dar şi prin lacrimi amare. Căci am pentru ce să le vărs... Mi se clatină credinţa în Tine, Doamne! Gânduri de slăbire a credinţei şi ale necredinţei îmi cuprind sufletul mult mai des decât oricând. De ce? Bineînţeles că este de vină şi duhul timpului actual, sunt de vină şi persoanele cu care mă întâlnesc, dar mult mai vinovat sunt eu însumi, fiindcă nu lupt cu necredinţa şi nu mă rog ţie în neputinţele mele; sunt cu atât mai vinovat dacă am smintit pe cineva - cu fapta sau cu cuvântul, ori chiar prin însăşi tăcerea mea rece, atunci când a fost vorba de credinţă. Doamne, am greşit cu acestea: iartă-mă şi miluieşte-mă, întărindu-mi credinţa. 
      Se răceşte în mine dragostea faţă de oameni, ba chiar şi faţă de apropiaţii mei. Rugăminţile lor interminabile de a-i ajuta, faptul că uită adesea cât de mult am făcut pentru ei, creează între noi o nemulţumire reciprocă; însă eu sunt mult mai vinovat decât ei. Sunt vinovat, fiindcă dispun de mijloace pentru a-i ajuta, dar îi ajut în silă. Sunt vinovat, fiindcă nu ajut din motive creştine, ci pentru propriul meu egoism, din dorinţa de a primi mulţumiri, de a fi lăudat. Iartă-mă, Doamne, îmblânzeşte-mi inima şi învaţă-mă să fiu atent nu la modul cum mă văd oamenii, ci la felul cum mă raportez eu la ei. Iar dacă ei mă privesc cu duşmănie, inspiră-mi, Doamne, să le răspund cu dragoste şi bunătate, rugându-mă pentru ei! 

      Ţi-am greşit şi prin faptul că mă gândesc mult prea puţin la păcatele mele. Nu numai că nu meditez la ele în perioada obişnuită a anului, dar nici în post nu-mi amintesc de ele, nici nu mă străduiesc să mi le readuc în minte pentru spovedanie. În gând nu am decât fraze comune: "Nu am nimic deosebit de spovedit; sunt la fel de păcătos ca şi ceilalţi". O, Doamne, de parcă nu aş şti că înaintea ta este păcat orice cuvânt deşert, ba chiar însăşi dorinţa de a păcătui din inima mea. Dar câte cuvinte şi dorinţe de acest fel se adună în fiecare zi. Dar câte se adună în decursul unui an întreg, doar Tu, Doamne, le ştii: dăruieşte-mi să-mi văd greşelile, îndură-te şi iartă-mă! 
        Apoi, păcătuind continuu, eu recunosc în mine absenţa aproape desăvârşită a luptei cu răul. Este de ajuns să apară vreun prilej sau vreun impuls - că deja mă şi arunc cu capul în jos în bezna păcatului; doar după ce am căzut realizez: Doamne, ce am făcut?! Este o întrebare lipsită de rost atunci, fiindcă ea nu mă ajută să devin mai bun. Dacă mai simt tristeţe în momentele acelea, este din cauza faptului că mi-am afectat iubirea de sine, nicidecum din conştientizarea faptului că te-am întristat pe Tine, Doamne!...
       Nu numai că nu lupt cu răul cel mai mare din mine, dar nici măcar cu cea mai uşoară şi dăunătoare obişnuinţă. Nu mă pot înfrâna, dar nici nu mă străduiesc să o fac. Am greşit, iartă-mă! Păcatul irascibilităţii care mă stăpâneşte nu mă lasă câtuşi de puţin. Când aud vreun cuvânt mai aspru, nu numai că nu răspund printr-o tăcere bună, ci mă şi comport ca un păgân: "ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte". Duşmănia se naşte din te miri ce, prelungindu-se zile şi săptămâni întregi, dar eu nu numai că nu mă gândesc la împăcare, ci chiar caut un prilej prielnic de a mă răzbuna cât mai crud. Fără de număr ţi-am greşit, Doamne! Îndură-te, iartă-mă şi temperează-mi inima! 
        Pe lângă aceste păcate grele, în întreaga mea viaţă persistă o serie de greşeli: nu preţuiesc timpul pe care mi l-ai acordat pentru a-mi dobândi mântuirea; nu caut din tot sufletul ajutorul Tău; stau adesea în Biserică în mod necuviincios, mă rog în mod mecanic, judec modul altora de a se ruga şi nu sunt atent la felul cum mă rog eu însumi. Când sunt acasă mă rog cu multă greutate şi neatenţie, astfel încât adesea nici nu aud cuvintele pe care le rostesc, iar uneori renunţ cu totul la rugăciune. Aceasta este atitudinea mea faţă de tine, Doamne, şi nu pot să-ţi spun nimic, fără numai: iartă-mă şi miluieşte-mă! În relaţiile mele cu oamenii greşesc prin toate simţurile mele: greşesc cu limba, rostind cuvinte mincinoase, obscene, mustrătoare şi ispititoare; greşesc cu ochii, privind cu neruşinare la feţele femeilor, lecturând romane sterile sau petrecându-mi serile jucând cărţi; greşesc cu mintea şi cu inima, judecându-i pe alţii şi duşmănindu-i des şi pentru perioade îndelungate; greşesc nu numai împotriva sufletului meu, ci şi împotriva trupului meu, mâncând şi bând fără măsură.
       Primeşte-mi pocăinţa, Iubitorule de oameni, ca în pace să mă apropii de Sfintele şi de Viaţă Dătătoarele Tale Taine, spre iertarea păcatelor mele, spre îndreptarea vieţii mele vremelnice şi spre moştenirea celei veşnice. Amin".

Următorul fragment îl puteţi citi în cartea "Unui fiu duhovnicesc necunoscut" de Arhim. Ioan Krestiankin. 

Post cu pace şi folos duhovnicesc vă doresc!






2 martie 2014

Duminica izgonirii lui Adam din rai precede începutul Postului Mare


Duminica din 2 martie, ziua care precede intrarea in Postul Sfintelor Pasti, este numita Duminica izgonirii lui Adam din rai, dar si Duminica iertarii. Sfintii Parinti i-au dat acestei duminici si acest nume, pentru a ne arata ca nimeni nu poate intra in post daca nu este in pace cu semenii.
Dumnezeu nu poate fi trait de cel ce este in cearta cu aproapele. Caci El fiind iubire, este si iertare. Asa ca numai cel ce iarta se poate impartasi de aceasta iubire dumnezeiasca. Si pe cat de mult iarta, pe atat de mult se impartaseste de Dumnezeu.
Este un aspect pe care noi il neglijam de multe ori atunci cand vine vorba de iertare. Daca am facut cuiva rau, ne spunem ca este de ajuns sa-I cerem lui Dumnezeu iertare pentru fapta savarsita. Insa, Dumnezeu ne cere mai mult. Doreste sa mergem sa ne cerem iertare de la cei pe care i-am ranit prin cuvintele si faptele noastre si sa dam iertare tuturor celor ce o cer de la noi. Si ne cheama spre acest lucru, pentru ca ne vrea sa fim iubiti si de semeni.
Nu-i deloc usor sa renunti la dispretul fata de altii, acordand iertare, dar mai greu e sa te dai jos de pe aparenta superioritate si sa ceri iertare. Cel care a indeplinit aceste cereri, si-a pregatit inima sa-L primeasca pe Hristos.
Randuiala practicii liturgice a iertarii

In aceasta duminica exista o slujba unica, care din nefericire lipseste din multe biserici, ea fiind intalnita mai mult in manastiri.

La aceasta slujba, slujitorii sunt imbracati in vesminte luminoase, dar dupa oficierea Vecerniei, aceste vesminte nu vor mai fi imbracate pe toata durata postului.

In parohii, dupa oficierea Vecerniei, preotii, cu epitrahilul pus si sfanta cruce in mana, se pleaca in fata credinciosilor, cerandu-si iertare. Credinciosii se pleaca in fata preotilor, isi cer si ei iertare, apoi saruta crucea si mana dreapta a preotului. Dupa aceea se imbratiseaza intre ei, cerandu-si unul altuia iertare. In acesta vreme, se canta la strana Canonul Sfintelor Pasti.

In Muntele Athos, dupa Vecernie se intra in trapeza in procesiune, si se lasa sec de branza si oua, alimente care nu se vor mai consuma in vremea postului. In timpul mesei, se citeste un cuvant despre izgonirea lui Adam din rai sau un cuvant de indemn la post. La finalul mesei, monahii canta catavasiile canonului Acatistului, troparele hramului, incheind cu condacul Acatistului. Dupa rugaciunile de multumire, ramane o singura lumanare aprinsa pentru a se citi Pavecernita Mica. La sfarsitul ei, obstea ingenuncheaza si egumenul citeste o rugaciune de dezlegare. Egumenul, purtand epitrahilul si Evanghelia in mana dreapta, se opreste la usa spre a-si cere iertare de la ceilalti frati. Monahii fac o metanie inaintea lui, saruta Evanghelia si mana dreapta a acestuia, apoi fac unii catre altii metanii, cerandu-si iertare si isi ureaza "Post bun". Dupa ce si-au daruit unii altora iertare, se sting candelele si fiecare merge la chilia sa.

Sa luam aminte neincetat in acest post la cuvintele Mantuitorului: "Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal Cel ceresc; Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre" (Matei 6, 14-15).



sursa: crestinortodox.ro

23 decembrie 2013

Cum m-am vindecat în acest post

       

     În acest post, am fost mai mult bolnavă. Dar de ziua Sfântului Nicolae mi-am revenit. Am simţit bucurie lăuntrică, ca pe un dar din partea sfântului, şi curaj interior. Deşi cauza suferinţelor omul poate să o intuiască oarecum, el nu va putea percepe deplin sensul şi finalitatea acestor dureri. Boala, oricât de nesuferită, are şi ea un rost în existenţa noastră. Totul este ca omul să nu deznădăjduiască. După ce am primit Sfânta Împărtăşanie, am înţeles că Dumnezeu nu se uită la nevrednicia noastră şi că ne iubeşte aşa bolânzi şi nesuferiţi cum suntem, chiar dacă am cârtit şi nu am răbdat durerea... În cele din urmă, am cedat să lupt cu boala şi i-am oferit-o lui Dumnezeu, pentru că nu mai ştiam ce să-i fac. Am văzut în acest post prea mulţi doctori, am luat prea multe medicamente, şi toate îmi agravau situaţia... Dacă mai continuam să mă lupt cu durerea, şi nu cu pornirile mele lăuntrice de teamă, de panică, de nerăbdare, cedam nervos. Când am încetat să-i ofer bolii teren în mintea mea, când am căutat răspunsul la Dumnezeu, când m-am abandonat în mâinile Sale, m-am calmat şi vindecarea a avut loc. Mare este mila lui Dumnezeu!
Mulţumesc, Doamne! Mulţumesc, Sfinte Nicolae! 


Icoana Sf.Nicolae, biserica-muzeu Sf.Nicolae, Lipna, Novgorod, a. 1924, pictor Alexa Petrov 





27 noiembrie 2013

Post binecuvântat!



Va doresc un Post al Crăciunului binecuvântat! Cu pace, răbdare şi smerenie să ne pregătim de Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos! Aşa să ne ajute bunul Dumnezeu si Maica Preacurată!











19 martie 2013

Despre post


    A inceput Postul Mare. Ma confrunt mereu cu o seama de greutati cand e vorba de post. Postitorul stie sa se infraneze, fapt cu care eu nu ma pot lauda. Imi place sa mananc si, de obicei, o fac in mod compulsiv. Exista insa si o alta latura a postului, cea in care omul isi va "lucra" starea launtrica si privirea catre aproapele sau. Cum va alege omul sa-si vada fratele? Il va judeca sau nu? Il va uri sau nu? Mai ales in Post, omul isi verifica starea interioara, daca poate sau nu sa-l priveasca pe fratele sau cu ochi buni. Inteleg cu regret insa, ca nici la acest capitol nu stau tocmai bine. E de-ajuns sa mi se intample ceva, cum ma si razbun pe aproapele meu... chiar si subtil, atunci cand poate il privesc urat sau am ganduri rele despre acesta.  
"Postul cel adevarat - spune Sf. Vasile cel Mare - consta in retinerea de la cele rele. Dezleaga toata legatura nedreptatii, iarta aproapelui tau vatamarile, daruieste lui datoriile. Tu nu mananci carne, dar mananci pe fratele tau. Tu te retii din vin, dar nu infranezi zburdarile trupului. Tu nu mananci pana seara, dar petreci ziua cu procese." (Despre post, 10).
      Cum sa fac sa postesc cu folos, deci? Cum sa fac sa iubesc Postul si sa nu pierd acest timp cu semnificatie duhovniceasca pentru sufletul meu?
       Postul e prima porunca data omului in rai de Dumnezeu: "Să nu mâncaţi din el (din pomul din mijlocul raiului- n.m.), nici să vă atingeţi de el, ca să nu muriţi!"  Prin nepostire omul a cunoscut moartea. Si totusi, cand stiu ca este porunca, cu atat mai mult, ma tenteaza sa o incalc... 
       Mantuitorul Insusi a postit timp de 40 de zile. Si aceasta a facut-o pentru noi din dragoste. Nu exista alta cale de a reusi: postesti pentru iubirea lui  Dumnezeu; postesti, pentru ca sa te impartasesti de Harul lui Dumnezeu prin Sfintele Taine; postesti pentru binele tau si al aproapelui. Te lipsesti de mancarea delicioasa, iti sacrifici mofturile si dorintele, renunti la rautate, ca sa primesti, in schimb, bucurie. Harul nu se da cu masura si nici nu ramane dator nimanui. Deci, voi posti pentru ca Dumnezeu ma iubeste si eu vreau sa raspund iubirii Lui. Altminteri, postul mi se face spre osandire.