21 septembrie 2016

O pildă despre neliniştile lumeşti din patericul oraşelor


                                                                                      Ce este grija de multe? Sfântul Nil Sinaitul răspunde:                                                                                                                           „Grija de multe este o istovire a sufletului.” 
                                                                                                        
          
           

       Părintele Policarp era foarte inimos, avea şase copilaşi şi îl aşteptau pe al şaptelea. În toţi aceşti ani cuviosul preot a fost cu totul dedicat bisericii sale şi nevoilor sufletelor pe care i le încredinţase Dumnezeu. Mergea zilnic la biserică şi îi ajuta pe oameni. Unul venea să-i spună o problemă de-a lui, altul să scrie un pomelnic, veneau pentru căsătorie, botez, înmormântare. Uneori ajuta chiar şi la curăţirea bisericii: mătura, ştergea praful, lustruia candelele... Pleca dimineaţa şi se întorcea acasă seara.
       Acum însă, aşteptând venirea pe lume al celui de-al şaptelea copil (deşi erau părinţi experimentaţi), parcă se îngrijorau...
       
       - Cum o să reuşim, părinte? - zicea preoteasa neliniştită. N-o să ne ajungem cu banii...
       - Taci, măi femeie, îi spunea părintele, cu şase copii n-am avut probleme... al şaptelea o să fie piatră de moară?
       - Nu, nu e aşa, insista preoteasa. Nu vezi că lucrurile în jurul nostru devin dificile? Şi să nu crezi că până acum a fost uşor... Mă lupt mult s-o scot la capăt...

        Această discuţie se repeta zilnic. În cele din urmă a început şi părintele să se îngrijoreze. Soţia lui a reuşit să-i transmită neliniştea ei.
        
        Pentru ca sufletul lor să se liniştească oarecum, părintele Policarp a luat hotărârea:
        - Ei bine, o voi face, a zis într-o dimineaţă. Îţi aminteşti că fratele meu mi-a propus să merg, dacă vreau, la atelierul lui ca să dau o mână de ajutor la comenzile de mobilă? Mă voi duce, dacă mai are nevoie de mine... O să merg trei-patru după-amiezi pe săptămână şi să-mi dea ce poate... Acum, că mi-au adus şi un preot care slujeşte împreună cu mine la biserică, nu trebuie să mai fiu neîncetat acolo...
       
        Înţelegerea s-a făcut şi părintele Policarp a început al doilea serviciu. Acum lipsea destul de des de la biserică. Alături de salariul de preot şi de darurile de la căsătorii şi botezuri, primea şi o mică sumă de la atelierul de mobilă. Cine-l va putea învinui? Sub rasa lui de preot se ascundea un familist devotat...
        Dar după ce li s-a născut al şaptelea copil şi timpul a trecut, cei doi părinţi au văzut că lucrurile deveneau din ce în ce mai dificile. Nu înţelegeau cum, dar părea că nu le mai ajungeau nici cele pe care le aveau (care acum erau mai multe).
       - Dar cum se întâmplă, măi femeie, se întreba părintele, de vreme ce acum avem mai multe decât înainte? Cum se întâmplă că acum ne e mai greu, pe când înainte toate mergeau bine? Gura unui prunc face această diferenţă?
         Trudea bunul părinte, trudea şi preoteasa lui.
          
         Într-o seară a adormit adânc, împovărat de griji, cu fruntea întunecată. În vis a văzut-o pe mama lui plecată la Domnul:
        - Ah, fiul meu, i-a spus, sunt foarte supărată.
        - Ce ai, mamă?.., a întrebat-o preotul.
        - E, iată.., Maica Domnului a venit să mă dojenească.., era foarte supărată, aproape că a plâns pe umărul meu... Georgia, de ce fiul tău, Policarp nu ne mai vrea? De ce se chinuieşte aşa? Atâţia ani m-am îngrijit de el şi de familia sa... şi alte griji nu avea, se dăruia cu totul oamenilor pe care i-a dat în grijă Domnul nostru. Acum de ce vrea să le facă pe toate singur? De ce nu mai are încredere în noi?...
  
        Bunul preot s-a trezit având vie în minte amărăciunea mamei lui şi a Maicii tuturor oamenilor...Şi această amărăciune era suficientă pentru a îndrepta iarăşi lucrurile. 


Sursa: Vasilis Argiriadis Atâta cât poţi sau Mic pateric al oraşelor, Editura Egumeniţa, 2016







          




15 aprilie 2016

Ascultare pentru dragoste






    Am o ascultare grea: să fac totul cu dragoste. Dar cum sa faci chiar totul cu dragoste, când ţie îţi vine să vociferezi că nu e în regulă, că ai drepturi, că ţi se urcă toată lumea în cap când te expui. Ei bine, ca să faci totul cu dragoste, trăieşte Evanghelia cu disperare, citeşte-o cuvânt în cuvânt, frază cu frază până îţi intră în sânge. Şi dacă ai obosit cumva, ia-o de la capăt! Tu cum credeai? Creştinismul nu-i o bucată de tort pe care o savurezi şi ai uitat în clipa următoare, ci asumare (cu lacrimi adesea) zi de zi, oră de oră si clipă de clipă. Şi până la urmă, pentru cine fac eu totul cu dragoste: pentru sine, pentru oameni sau pentru Dumnezeu?  Dumnezeu nu are nevoie de dragostea mea calică, pentru că El este Însuşi Iubire şi El cel dintâi ne-a iubit pe noi când ni L-a dat pe Fiul Său; oamenii nu apreciază şi se leapădă de multe ori, iar pentru sine eu nu pot sa fac nici un fir de păr să fie alb. Atunci, de ce să fac totul cu dragoste?  Pentru că iubirea este esenţa Evangheliei. Dumnezeu Însuşi ne cheamă la dragoste în fiecare zi a vieţii prin tot ceea ce facem: cum vorbim, cum ne mişcăm, cum interacţionăm cu aproapele, cum ne îmbrăcăm, cum facem curat în casă etc. Par lucruri atât de simple, dar, de fapt, sunt o adevărată provocare. Dacă nu mă credeţi, adresaţi-vă sieşi o singură întrebare: Ce este mai uşor pentru mine: să fiu drept, să mă conformez unor reguli sociale sau să iubesc cu toată fiinţa mea, aşa cum mă îndeamnă Evanghelia? 


    Da, este o ascultare dificilă, dar mi-am zis: oare, ce am de pierdut dacă mă supun ei din dragoste..

    Domnul cu noi! 
     






Neobişnuita călătorie a Serafimei




     Neobişnuita călătorie a Serafimei este un film de animaţie ce revelează destinul unei fetiţe care şi-a pierdut părinţii la începutul Celui de-al II-lea Război Mondial. În acele împrejurări grele, fetiţa devine o vie mărturisire de credinţă şi o dovadă a minunatei lucrări dumnezeieşti cu sufletul omului.