Dincolo de cuvinte

 

🖍 Am trăit aici o situație, de care sufletul meu este îngrozit până în prezent. Citeam Sfânta Evanghelie în timpul unei Liturghii, și, la sfârșitul slujbei, am ieșit la amvon să predic, dar am realizat că acele înțelesuri evanghelice nu au ajuns la inima mea. Erau versete pe care le știam de multă vreme, dar inima mea nu a zvâcnit, nici mintea mea nu s-a luminat la auzul lor. Le-am citit personal, dar eram străin de ele. M-am gândit atunci: cum aș putea să țin o predică falsă, de vreme ce nu pot împărtăși oamenilor conținutul unui fragment care nu m-a atins sufletește.

Am decis să fiu onest. Am înaintat și le-am spus tuturor: << Priviți ce mi s-a întâmplat astăzi. Hristos mi-a vorbit, a spus ceea ce ați auzit cu toții, fiecare dintre voi a perceput într-un fel anume învățătura evanghelică, iar singura reacție pe care o aveam în fața lui Hristos era: "Ceea ce îmi vorbești acum nu mă interesează, nu-mi pasă să știu asta". Ce grozăvie! >>

Și adresându-mă din nou credincioșilor, le-am propus sa se întrebe sincer daca li s-a întâmplat vreodată asta, - să citească Sf. Evanghelie și să nu poată gândi decât: "nu mă interesează acest subiect, îmi este cu totul străin"? Iată atitudinea care ne poate recalibra, ne poate înnoi viața. Dacă fiecare dintre noi va căuta să se schimbe în bine, atunci întreaga comunitate va fi interesată să-i urmeze exemplul. Astfel, Biserica va înceta să mai fie o comunitate de persoane care emite numai cuvinte, - mai ales cuvinte ce nu se "aprind" în însăși viața acelor persoane precum o flacără puternică, care să le animeze..Gândiți-vă la asta"...

✳️ Mitropolitul Antonie de Suroj

Sfântul Spiridon mi-a auzit rugăciunile

Iată istoria mea despre ajutorul grabnic al Sfântului Spiridon. Eu dețin o mică afacere. Fiind însărcinată în luna a noua, un angajat al firmei s-a concediat, iar ca să-l înlocuiesc rapid cu altcineva, nu aveam timp, pentru că trebuia să mă pregătesc de nașterea copilului.

La un moment dat, am citit întâmplător în feed-ul paginii informații și minuni despre Sfântul Spiridon. Astfel, am mers la biserică, m-am rugat, iar noul colaborator, de care avea nevoie firma, nu a întârziat să apară. După ce l-am angajat, am stabilit un program de muncă și totul a decurs mai bine decât credeam.

La scurt timp, după nașterea copilului, am mers la biserică să mulțumesc lui Dumnezeu, am cumpărat un acatist și o icoană a Sfântului Spiridon, pentru a mă ruga zilnic.

Sfântul Spiridon mă ajută mereu să găsesc angajați buni, afacerea este prosperă, am parte de câștiguri bune. Uneori, când pare ca totul e pierdut, se întâmplă miracole, lucrurile se schimbă în bine, în cel mai neașteptat mod. 

Îi sunt foarte recunoscătoare Sfântului Spiridon și mijlocirii sale pentru noi înaintea lui Dumnezeu.

Alina

 

Dependența religioasă

 

  "Prin ce se deosebește o relație vie cu Dumnezeu de dependența religioasă?"

🔅 Consider că orice dependență, inclusiv cea religioasă, este o minciună, o viclenie. Se manifestă, atunci când îmi transfer responsabilitatea, nu-mi rezolv problemele, încercând să le reduc la tăcere în biserică.

Să luăm exemplul unui alcoolic. Parcurge un moment mai dificil și, în loc să-și rezolve problema, el se refugiază într-o substanță. Face din alcool un fel de anestezic. Bea în loc să vorbească cu soția sa, să se ocupe de treburile sale la serviciu, să-și rezolve conflictele cu rudele sau prietenii. Își ignoră situația complicată, iar în momentul consumului se simte eliberat. Când substanța încetează să-și mai facă efectul, problema se agravează, pentru că nimeni nu a rezolvat-o între timp.

Același lucru se întâmplă cu religia. În loc să meargă să-și îmbunătățească relațiile cu soția sau soțul, să se dezvolte profesional, să comunice firesc cu copiii săi, o persoană petrece ore întregi la slujbe sau privegheri, crezând că în timp ce se va ruga, totul se va rezolva de la sine.

La slujbele bisericii primim înțelepciune, putere, sprijin, încredere pentru ca, odată ce am ieșit în afară, să lucrăm la rezolvarea problemelor personale. Ele nu se vor remedia în lipsa implicării directe a persoanei. Dar dependentul religios crede că totul se va realiza de la sine. Mă voi ruga, mă voi ruga, mă voi ruga, iar când mă voi întoarce acasă, vor apărea bani din senin, se vor construi relații, angajatorii mă vor căuta ei înșiși.
Astfel, persoana îl folosește pe Hristos ca pe un baston pe care se sprijină mereu și ar vrea să-i îndeplinească toate dorințele. Nu Îl urmează pe Dumnezeu în așa fel, încât sa se intereseze realmente care este voia Lui, ci îi dictează lui Dumnezeu voia proprie, dorind să uite de problemele stringente prin prisma dependenței sale de El. Bineînțeles, lucrurile nu funcționează astfel.
Prieteni, v-ați confruntat vreodată cu dependența religioasă?

©️ Preotul Alexandru G.

O pildă despre fericire

Odată, în casa unui profesor de psihologie a fost organizată o întâlnire a absolvenților, foști colegi de facultate. Profesorul i-a întrebat cum este viața lor în prezent și cât de împliniți se simt? Fiecare din acest grup a împărtășit cum se confruntă cu numeroase dificultăți sau încercări. Când urma să fie servită cafeaua, profesorul a mers în bucătărie, apoi a revenit cu ibricul și o tavă pe care se aflau multe cești - unele din porțelan, altele de sticlă, din plastic sau de cristal, simple sau scumpe și rafinate. Când invitații au luat pe rând ceștile, profesorul a spus: "După cum observați, toate ceștile scumpe au fost luate în mod prioritar. Nimeni nu le-a ales pe cele simple și ieftine. DORINȚA DE A AVEA DOAR CE E MAI BUN PENTRU VOI ÎNȘIVĂ ESTE SURSA PROBLEMELOR. Ceașca în sine nu face cafeaua mai bună. Adesea, un ambalaj mai scump nu denotă neapărat calitatea produsului. Ceea ce v-ați dorit cu adevărat a fost cafeaua, nu ceașca. Dar ați ales în mod deliberat cele mai bune cești. ȘI APOI V-AȚI UITAT ÎN PĂRȚI, pentru a observa cum sunt ceștile celorlalți. Acum gândiți-vă la asta: viața este cafeaua, iar munca, banii, poziția în societate sunt ceștile. Ele sunt doar instrumente pentru menținerea vieții. Modelul ceștii nu determină, nici nu schimbă calitatea vieții noastre. Uneori, când ne concentrăm doar pe ceașcă, uităm să ne bucurăm de gustul cafelei în sine. Savurați-vă cafeaua!!!!!!!!! CEI MAI FERICIȚI OAMENI NU AU LUCRURILE CELE MAI PREȚIOASE. Ei obțin ce e mai bun din ceea ce au. FERICIREA ÎNSEAMNĂ SĂ VREI CEEA CE AI, nu să ai tot ce vrei.

Sursa: web

De Sfântul Pantelimon

După Maslu, Părintele stareț de la Mănăstirea Ciuflea ne-a istorisit despre viața, puterea și minunile Sfântului Pantelimon, sărbătorit astăzi la noi, ne-a binecuvântat, iar la plecare aud vorbind două bătrâne. Una din ele îi povestea alteia cum o ajută Sfânta Pelagheia din Reazan cu sfaturile pe care le-a lăsat credincioșilor. Cealaltă își aduce aminte cum a indemnat-o o călugăriță să se roage, cum Sfântul Nicolae are grijă de bunăstarea ei. Iar pe o banca văd un copil cum ascultă, cu privirea ușor îndreptată spre ele. Cu adevărat, credința vine prin auzire.

Îmi răsare în minte o fază cum ne aflam noi, nepotii, într-o vacanță, la bunica. Și avea ea un drag să ne vorbească despre sfinți când voiam noi mai abitir la joacă. Ea nu citea cărți, dar avea o memorie foarte bună. Reținea predica de duminică atât de bine, încât o ascultam, în cele din urmă, fără sa respirăm. De data asta, ne vorbise despre Sfântul Gheorghe din icoana din colțul de răsărit al casei. În fața icoanei de un secol vechime ardea zilnic candela. Culorile pălisera din cauza vremii. Nu mai distingeam clar imaginea Sfântului, decât o pată pe un cal care semăna și aceasta mai mult cu o stafie. Și cum stam în casa mică, vine nana Leomida la noi cu vărzari. Noi, când o vedeam pe nana, știam dinainte că ne-a adus ceva bun în desagă și asteptam sa ne înfruptăm, bineînțeles, cu multă bucurie. Am înconjurat biata femeie care ne-a luat în brațe, râdea zglobiu cu un ochi dezchis și cu unul închis din care se prelingea câte o lacrimă, ne-a sărutat pe frunte pe fiecare, ne-a spus cate o glumă. Apoi, bunica Maria, binedispusă, rupe din acele vărzări și ne împarte la fiecare câte o bucată cât palma. După care zice: "Amu, ia să vă văd la joacă. Ați mâncat, v-ați saturat? Hai la zburdat!".

Iaca până acum vreo zece ani, nu am înțeles de ce, atunci când amintea de Sfântul Gheorghe sau de alți sfinți, bunica nu se sfia să vorbească, dar când venea nana Leomida se cam "sfia" să stea cu noi la povești. Mai tarziu, mi-am dat eu seama că aveau necazurile lor, pe care și le spuneau într-un colț de batistă. Iar copiii nici nu pot, dar nici nu e nevoie să audă despre greutățile maturilor înainte de vreme, în vremea neprihănită a copilăriei, iar despre sfinți - nicio grijă, se poate vorbi, pentru că ei sunt în afara timpului și sunt curați precum clipele strălucitoare ale copilăriei.

Text de ©️Mariana Cașu