Se afișează postările cu eticheta Sfânta Liturghie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sfânta Liturghie. Afișați toate postările

2 martie 2014

Duminica izgonirii lui Adam din rai precede începutul Postului Mare


Duminica din 2 martie, ziua care precede intrarea in Postul Sfintelor Pasti, este numita Duminica izgonirii lui Adam din rai, dar si Duminica iertarii. Sfintii Parinti i-au dat acestei duminici si acest nume, pentru a ne arata ca nimeni nu poate intra in post daca nu este in pace cu semenii.
Dumnezeu nu poate fi trait de cel ce este in cearta cu aproapele. Caci El fiind iubire, este si iertare. Asa ca numai cel ce iarta se poate impartasi de aceasta iubire dumnezeiasca. Si pe cat de mult iarta, pe atat de mult se impartaseste de Dumnezeu.
Este un aspect pe care noi il neglijam de multe ori atunci cand vine vorba de iertare. Daca am facut cuiva rau, ne spunem ca este de ajuns sa-I cerem lui Dumnezeu iertare pentru fapta savarsita. Insa, Dumnezeu ne cere mai mult. Doreste sa mergem sa ne cerem iertare de la cei pe care i-am ranit prin cuvintele si faptele noastre si sa dam iertare tuturor celor ce o cer de la noi. Si ne cheama spre acest lucru, pentru ca ne vrea sa fim iubiti si de semeni.
Nu-i deloc usor sa renunti la dispretul fata de altii, acordand iertare, dar mai greu e sa te dai jos de pe aparenta superioritate si sa ceri iertare. Cel care a indeplinit aceste cereri, si-a pregatit inima sa-L primeasca pe Hristos.
Randuiala practicii liturgice a iertarii

In aceasta duminica exista o slujba unica, care din nefericire lipseste din multe biserici, ea fiind intalnita mai mult in manastiri.

La aceasta slujba, slujitorii sunt imbracati in vesminte luminoase, dar dupa oficierea Vecerniei, aceste vesminte nu vor mai fi imbracate pe toata durata postului.

In parohii, dupa oficierea Vecerniei, preotii, cu epitrahilul pus si sfanta cruce in mana, se pleaca in fata credinciosilor, cerandu-si iertare. Credinciosii se pleaca in fata preotilor, isi cer si ei iertare, apoi saruta crucea si mana dreapta a preotului. Dupa aceea se imbratiseaza intre ei, cerandu-si unul altuia iertare. In acesta vreme, se canta la strana Canonul Sfintelor Pasti.

In Muntele Athos, dupa Vecernie se intra in trapeza in procesiune, si se lasa sec de branza si oua, alimente care nu se vor mai consuma in vremea postului. In timpul mesei, se citeste un cuvant despre izgonirea lui Adam din rai sau un cuvant de indemn la post. La finalul mesei, monahii canta catavasiile canonului Acatistului, troparele hramului, incheind cu condacul Acatistului. Dupa rugaciunile de multumire, ramane o singura lumanare aprinsa pentru a se citi Pavecernita Mica. La sfarsitul ei, obstea ingenuncheaza si egumenul citeste o rugaciune de dezlegare. Egumenul, purtand epitrahilul si Evanghelia in mana dreapta, se opreste la usa spre a-si cere iertare de la ceilalti frati. Monahii fac o metanie inaintea lui, saruta Evanghelia si mana dreapta a acestuia, apoi fac unii catre altii metanii, cerandu-si iertare si isi ureaza "Post bun". Dupa ce si-au daruit unii altora iertare, se sting candelele si fiecare merge la chilia sa.

Sa luam aminte neincetat in acest post la cuvintele Mantuitorului: "Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal Cel ceresc; Iar de nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre" (Matei 6, 14-15).



sursa: crestinortodox.ro

17 ianuarie 2014

Ajunul Bobotezei


     Biserica Ortodoxă de stil vechi sărbătoreşte duminică 19 ianuarie, Botezul Domnului. Conform rânduielilor tipiconale din Biserica Ortodoxă, dacă Ajunul Botezului Domnului cade în timpul zilelor săptămânii, atunci, în ziua de Ajun se oficiază Liturghia Sfântului Vasile Cel Mare unită cu Vecernia praznicului Botezului Domnului, iar in ziua sărbătorii Epifaniei se oficiază Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur. Când Ajunul Bobotezei cade, însă, sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar cea a Sfântului Vasile cel Mare se face în ziua praznicului, fără să se mai unească cu Vecernia. Ziua premergătoare marelui praznic al Botezului Domnului Iisus Hristos este rânduită de către Biserica Ortodoxă ca zi de post negru. Potrivit canonului 1 al Sfântului Teofil al Alexandriei, în Ajunul Bobotezei se ajunează total. Sfântul Sava, în Tipicul său spune referitor la ajunul Botezului Domnului: se cuvine să ştim dacă se va întâmpla Ajunul Arătării lui Dumnezeu duminica sau sâmbăta nu este post negru. Postul din ziua de ajun datează din perioada secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Sfântului Botez a doua zi. În continuare, tot în Ajun, după oficierea Sfintei Liturghii se săvârşeşte Sfinţirea cea Mare a Apei sau Sfânta Aghiasmă care se face de două ori pe an: în Ajunul Bobotezei şi în ziua Praznicului însuşi, la Sărbătoarea Botezului Domnului.

În perioada premergătoare marii sărbători a Botezului Domnului, preoţii din parohii merg pe la casele credincioşilor pentru a le sfinţi cu aghiasmă mare, iar credincioşii sărută icoana Botezului Domnului. Acest tip de vizite din Ajunul Bobotezei, prin care preotul se întâlneşte cu credincioşii din parohia sa, au un caracter atât pastoral cât şi misionar şi au intrat deja, de secole, în tradiţia creştinilor ortodocşi.

sursa: ortodox.md


13 decembrie 2013

Închinare şi rugăciune la moaştele Sfântului Apostol Andrei, Durleşti


       

 Moaştele Sfântului Apostol Andrei din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, Dobrogea, au fost aduse la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei din Durleşti, R.Moldova, în data de 11 decembrie, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teodosie. Cu aceasă ocazie, la mănăstire a fost oficiată Sfânta Liturghie în data de 12 decembrie, iar la ora 12.00 s-a  organizat  Drumul Crucii cu Sfintele moaşte, prin localitate. 

      Astăzi, 13 decembrie, deoarece se sărbătoreşte hramul Sfântului Apostol Andrei la mănăstire,  am avut ocazia să merg acolo şi să mă închin şi eu, să particip la Slujba Arhierească oficiată de un sobor de preoţi din ţară şi de peste hotare în frunte cu Înalt Presfinţitul Mitropolit Petru al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor.

   Slujba m-a inspirat, mi-a adus multă pace în suflet şi credinţă. Mare mi-a fost bucuria să văd faptul că Sfânta Liturghie se oficiază în biserica nouă. Desigur, deocamdată biserica nu este pictată în interior, si mai este mult de muncă la tencuiala zidurilor din exterior. Totuşi, cu ajutorul lui Dumnezeu şi strădania fiecăruia dintre noi, creştinii, va fi finalizată şi această divină lucrare. Apoi, m-am bucurat la gândul că, odată cu aducerea Moaştelor Sfântului Apostol Andrei în Moldova, a căzut zăpada :) 

     
     Deşi în biserica nouă azi a fost frig, totuşi nu l-am simţit atât de acut, pentru că a fost o atmosferă de bucurie duhovnicească prezentă în fiecare suflet acolo. Erau şi copilaşi foarte mici care au dat dovadă de stoicism veritabil, rezistând până la sfârşitul Liturghiei. 
    După predica Înalt Presfinţitului Mitropolit Petru al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, ne-a felicitat părintele stareţ, Arhimandrit Andrei, spunându-ne, de asemenea, cât de uşor i-a fost să treacă hotarul cu sfintele moaşte în Moldova, la gândul că Sfântul Andrei şi-a dorit să vină aici. Şi noi, creştinii, îi dorim prezenţa la fel de mult, el fiind iubitul Apostol al neamului nostru ce ne-a încreştinat de la începutul veacurilor. Părintele s-a mirat, de altfel, şi de evlavia vameşilor, atât de o parte, cât şi de alta, faţă de Sfântul Andrei, pe care l-au primit şi l-au cinstit cum se cuvine. 
     După cuvintele de încurajare şi felicitare, ne-am închinat cu evlavie Sfântului Andrei, am fost miruiţi, după care am fost invitaţi la o agapă creştină. 
     Racla cu Sfintele moaşte se vor afla la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei din Durleşti până în data de 17 decembrie.