Sfântul Spiridon mi-a auzit rugăciunile

Iată istoria mea despre ajutorul grabnic al Sfântului Spiridon. Eu dețin o mică afacere. Fiind însărcinată în luna a noua, un angajat al firmei s-a concediat, iar ca să-l înlocuiesc rapid cu altcineva, nu aveam timp, pentru că trebuia să mă pregătesc de nașterea copilului.

La un moment dat, am citit întâmplător în feed-ul paginii informații și minuni despre Sfântul Spiridon. Astfel, am mers la biserică, m-am rugat, iar noul colaborator, de care avea nevoie firma, nu a întârziat să apară. După ce l-am angajat, am stabilit un program de muncă și totul a decurs mai bine decât credeam.

La scurt timp, după nașterea copilului, am mers la biserică să mulțumesc lui Dumnezeu, am cumpărat un acatist și o icoană a Sfântului Spiridon, pentru a mă ruga zilnic.

Sfântul Spiridon mă ajută mereu să găsesc angajați buni, afacerea este prosperă, am parte de câștiguri bune. Uneori, când pare ca totul e pierdut, se întâmplă miracole, lucrurile se schimbă în bine, în cel mai neașteptat mod. 

Îi sunt foarte recunoscătoare Sfântului Spiridon și mijlocirii sale pentru noi înaintea lui Dumnezeu.

Alina

 

Ajutorul Sfinților Spiridon și Nicolae

Când s-a declanșat pandemia, unitatea noastră comercială a fost închisă. Frica de necunoscut și de tot ce ne poate rezerva viitorul ne-a copleșit. Împreună cu soția și mezina noastră, am hotărât să ne rugam cu Acatistul Sfântului Spiridon zilnic. La puțin timp, am apelat și la mijlocirea Sfântului Nicolae. S-a ridicat o râvnă în mine, pe care dintre acatiste să le citesc mai întâi, așa încât am hotărât să le citesc odată, alternând un icos și un condac din primul, apoi din următorul. Când am început să mă rog celor doi sfinți, am descoperit cât de înfrățite si strălucitoare sunt aceste două stele în firmamentul sfințeniei lui Dumnezeu, luminându-ne calea în întunericul lumii. 

Din acel moment, cererile noastre nu se limitau doar la muncă și bunăstare, ci s-au extins până acolo, încât ne rugam pentru apărarea Bisericii noastre strămoșești de "lupii neștiuți" și de scindare. (Cunoaștem intervenția sfinților Spiridon și Nicolae la Sinodul I Ecumenic în scopul apărării credinței). 

Era Săptămâna Patimilor, iar familia noastră, cu mijlocirea acestor sfinți și a Maicii Domnului, s-a putut bucura de toate slujbele din Biserică și, mai ales, de Slujba Învierii, deși interdicțiile nu fuseseră amânate. Apoi, am putut participa la Liturghie împreună și în Săptămâna Luminată. 

După sărbători, Dumnezeu mi-a dăruit un loc bun de muncă, așa cum nu visasem, astfel încât să-mi pot întreține familia și să-mi achit creditele. Dar cel mai important, acești sfinți dragi ne-au învățat să ne apreciem timpul, în special, să cinstim zilele în care se oficiază Sfânta Liturghie, pentru că ne-am dat seama cât de repede se poate sfârși viața pământească și cât de neînsemnată este înțelepciunea oamenilor, lipsiți de ajutorul lui Dumnezeu. 

Slavă Domnului! Slavă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu! Mulțumesc sfinților noștri iubiți pentru ajutor! 

R.D. Andrei

Traducere din rusă de Mariana Cașu

Instagram: @sfinteminuni

O pildă despre neliniştile lumeşti din patericul oraşelor

                                                                                      Ce este grija de multe? Sfântul Nil Sinaitul răspunde:                                                                                                                           „Grija de multe este o istovire a sufletului.” 

                                                                                                        

          

           

       Părintele Policarp era foarte inimos, avea şase copilaşi şi îl aşteptau pe al şaptelea. În toţi aceşti ani cuviosul preot a fost cu totul dedicat bisericii sale şi nevoilor sufletelor pe care i le încredinţase Dumnezeu. Mergea zilnic la biserică şi îi ajuta pe oameni. Unul venea să-i spună o problemă de-a lui, altul să scrie un pomelnic, veneau pentru căsătorie, botez, înmormântare. Uneori ajuta chiar şi la curăţirea bisericii: mătura, ştergea praful, lustruia candelele... Pleca dimineaţa şi se întorcea acasă seara.

       Acum însă, aşteptând venirea pe lume al celui de-al şaptelea copil (deşi erau părinţi experimentaţi), parcă se îngrijorau...

       

       - Cum o să reuşim, părinte? - zicea preoteasa neliniştită. N-o să ne ajungem cu banii...

       - Taci, măi femeie, îi spunea părintele, cu şase copii n-am avut probleme... al şaptelea o să fie piatră de moară?

       - Nu, nu e aşa, insista preoteasa. Nu vezi că lucrurile în jurul nostru devin dificile? Şi să nu crezi că până acum a fost uşor... Mă lupt mult s-o scot la capăt...

        Această discuţie se repeta zilnic. În cele din urmă a început şi părintele să se îngrijoreze. Soţia lui a reuşit să-i transmită neliniştea ei.

        

        Pentru ca sufletul lor să se liniştească oarecum, părintele Policarp a luat hotărârea:

        - Ei bine, o voi face, a zis într-o dimineaţă. Îţi aminteşti că fratele meu mi-a propus să merg, dacă vreau, la atelierul lui ca să dau o mână de ajutor la comenzile de mobilă? Mă voi duce, dacă mai are nevoie de mine... O să merg trei-patru după-amiezi pe săptămână şi să-mi dea ce poate... Acum, că mi-au adus şi un preot care slujeşte împreună cu mine la biserică, nu trebuie să mai fiu neîncetat acolo...

       

        Înţelegerea s-a făcut şi părintele Policarp a început al doilea serviciu. Acum lipsea destul de des de la biserică. Alături de salariul de preot şi de darurile de la căsătorii şi botezuri, primea şi o mică sumă de la atelierul de mobilă. Cine-l va putea învinui? Sub rasa lui de preot se ascundea un familist devotat...

        Dar după ce li s-a născut al şaptelea copil şi timpul a trecut, cei doi părinţi au văzut că lucrurile deveneau din ce în ce mai dificile. Nu înţelegeau cum, dar părea că nu le mai ajungeau nici cele pe care le aveau (care acum erau mai multe).

       - Dar cum se întâmplă, măi femeie, se întreba părintele, de vreme ce acum avem mai multe decât înainte? Cum se întâmplă că acum ne e mai greu, pe când înainte toate mergeau bine? Gura unui prunc face această diferenţă?

         Trudea bunul părinte, trudea şi preoteasa lui.

          

         Într-o seară a adormit adânc, împovărat de griji, cu fruntea întunecată. În vis a văzut-o pe mama lui plecată la Domnul:

        - Ah, fiul meu, i-a spus, sunt foarte supărată.

        - Ce ai, mamă?.., a întrebat-o preotul.

        - E, iată.., Maica Domnului a venit să mă dojenească.., era foarte supărată, aproape că a plâns pe umărul meu... Georgia, de ce fiul tău, Policarp nu ne mai vrea? De ce se chinuieşte aşa? Atâţia ani m-am îngrijit de el şi de familia sa... şi alte griji nu avea, se dăruia cu totul oamenilor pe care i-a dat în grijă Domnul nostru. Acum de ce vrea să le facă pe toate singur? De ce nu mai are încredere în noi?...

  

        Bunul preot s-a trezit având vie în minte amărăciunea mamei lui şi a Maicii tuturor oamenilor...Şi această amărăciune era suficientă pentru a îndrepta iarăşi lucrurile. 

Sursa: Vasilis Argiriadis,  Atâta cât poţi sau Mic pateric al oraşelor, Editura Egumeniţa, 2016

          

Şi nebunia e bună la ceva

Dragă măicuță,

Am suferit și eu de o depresie, de o formă de „nebunie”. 

Dumnezeu a vrut să înțeleg că singura mea șansă este credința nebună. Acum însă îmi dau seama că nu am devenit credincioasă ca să mă vindec de nebunie, ci că „nebunia” de fapt a fost calea prin care Dumnezeu m-a chemat la El. Cu ajutorul Lui, acum mă spovedesc și mă împărtășesc la fiecare Liturghie și număr zilele până la următoarea Împărtășanie. Acum, pentru mine, sunt foarte importante acele „trăiri” despre care povestiți când ne vizitează „Duhul Sfânt”. Da, ele nu se pot compara cu nimic, nici cu cele mai intense sentimente de iubire față de un bărbat, care la mine și așa, de fiecare dată nu au ținut mai mult de câteva zile sau luni. Nu știu nici eu dacă m-am vindecat, dar știu că nu mai pot trăi fără Biserică, fără Sfânta Împărtășanie. Dacă Îl uit pe  El pentru câteva minute, este doar ca să simt cum mă cheamă El din nou. Este ca și cu îndrăgostiții care se cheamă pe rând unul pe celălalt și care după ce s-au „gasit” nu se mai pot dezlipi unul de altul. 

Aveți dreptate că și nebunia e bună la ceva; poate că face și ea parte din „puterile sufletești” cu care ne înzestrează Dumnezeu, s-ar putea chiar să fie chiar cea mai puternică chemare a Lui.

Cu drag si rugăciune, 

Lucia

DRAGA MEA LUCIA,

 Da, toate ale noastre sunt „bune la ceva” dacă facem din ele locuri de întâlnire cu Dumnezeu, locuri de primire a Sa, așa cum ni Se oferă în Biserică. 

Dar, cum spui, mai ales „nebunia” ca „putere sufletească” de a nu ne acomoda la „acestă lume”. Totul e să ne îndurăm să-L chemăm pe Domnul și să-L primim în acel chin, în acel disconfort și nu cumva să ne obișnuim cu el, sa ne îndulcim ​suferința cu  revolta împotriva lui Dumnezeu​, sau sa ne îmbătăm cu „avantajul” de a ne permite să fim „altfel decât cei din jur” ​ profitând de ei​. 

Sunt bucuroasă că sufletul tău e îndrăgostit de Dumnezeu​ și că ai sesizat absoluta deosebire dintre iubirea cea mai adevărată și fierbinte față de un bărbat și iubirea pentru Domnul Cel Întrupat pentru noi. În plus, comparația ta e bine venită și pentru că-i poate ajuta pe îndrăgostiți să nu confunde dorul acela din ei și dintre ei cu ceea ce își pot oferi unul altuia. În iubirea pământească, cele oferite și primite de cei doi îndrăgostiți, sting treptat acel dor care are nevoie de un „orizont” ca să nu moară. Orizontul nu poate fi atins niciodată, dar nici nu încetează să se arate și să se ofere privirii. Acest orizont se naște numai în iubirea dintre Dumnezeu și om, spunea un Sfânt Părinte. Așa că, într-un fel, iubirile tale omenești care „nu țineau” mult, au slujit în felul lor setea ta de iubire și te-au pregătit pentru o mutare în duh. Așa ai descoperit că e în noi o sete de iubirea care nu poate fi potolită de iubirea pământească. Și tot așa, așezată în acest nou orizont, iubirea pământească își află rostul ei cel bun, vindecându-se de cerințele iraționale ale unei „iubiri perfecte, ca-n povești” și devenind cruce prin care vine bucuria. 

Îl rog pe Domnul să-ți dea cumințenie în nebunia pe care o trăiești cu El!

Cu drag și rugaciune

Maica Siluana

sursa: sfintiiarhangheli.ro/

De ziua Întâmpinării Domnului

   

      Astăzi, de ziua Întâmpinării Domnului, prea puţini au venit la Biserică, să-L întâlnească pe Hristos... Şi mai puţini înţeleg că nu Hristos are nevoie de întâmpinarea noastră, ci noi suntem cei care nu vom putea trăi (sau muri) fără această întâlnire cu El. În ceea ce priveşte Domnul, de ar vedea numai un singur semn de căinţă şi bunăvoinţă în om, va alerga primul în întâmpinarea lui, fie că merită acela, sau nu.

Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul și Înaintemergătorul Domnului

     
   

 A doua zi după Sfânta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rânduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punând mâna sa pe creştetul Stăpânului.

Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cântări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cântarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte.

Un sobor ca acesta, măcar că se săvârşea la toate bisericile ce sunt în toată lumea, ba încă se săvârşeşte şi astăzi; însă se face mai ales mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecând în biserica lui de lângă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mina lui cea dreaptă a fost dusă de Sfântul Evanghelist Luca, şi în Constantinopol, unde acea sfântă mina se adusese din Antiohia şi unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se adusese mina chiar în seara dumnezeieştii Arătări, când se face sfinţirea apelor.

Se părea atunci că însuşi Botezătorul soseşte nevăzut la sfinţirea apelor, făcându-se bucurie împăraţilor şi la tot poporul, care cu multă prăznuire săvârşea soborul lui, după ziua dumnezeieştii Arătări. Deci, să săvârşim şi noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfântului marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul, rugându-l să mijlocească pentru noi către Stăpânul Hristos, ca să fim şi noi în Biserica celor ce prăznuiesc veşnic, în locaşul cel nefăcut de mină şi acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănţuiesc şi prăznuiesc dumnezeieştile arătări cele veşnice, săturîndu-ne cu ei de vederea feţei lui Dumnezeu, Care Se arată sfinţilor Săi; şi să slăvim cu toate cereştile cete pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, în veci. Amin.

sursa: doxologia.ro

Troparul soborului, glas II

Sufletul unui orfan poate deveni casă a lui Dumnezeu!

sursa foto

       


   După cum observăm în lume, întuneric mare domnește în inima, mintea și viața oamenilor, căci în întuneric sufletesc și trupesc zămislesc și se nasc copii pe fața pământului. Răul acesta poartă multe nume. Copiii aceștia se zămislesc ca niște fii ai întunericului, căci se nasc în păcate de desfrânare, deși din părinți creștini. Majoritatea creștinilor au căzut cu totul din harul virtuților, căci unii, după ce trăiesc necununați, fără binecuvântarea lui Dumnezeu prin preotul din Biserică, nu țin socoteală de posturi, de sărbători, nu respectă legile dreptei credințe.

Se străduiesc oamenii să facă multe lucruri bune în viața aceasta, să aibă o casă mare, călduroasă, condiții bune pentru copiii lor, luptându-se să le și dobândească. Problema care ne framântă pe unii dintre noi este a tinerilor, a copiilor orfani. Aceștia au, oare, parte de toate condițiile pe care le avem noi, cei care avem parinți, casă, avem destule bunătați, să spunem, de care nu ducem lipsa?

Multi tineri orfani plâng foarte des. Ei vor să fie iubiți de semenii lor, să fie mai prietenoși cu noi, cei care îi ocolim, ne ferim de ei. Gândiți-vă numai la sufletul unui copil care este luat de la sânul mamei sale și dat spre adopție… în cămin. El nu știe mare lucru, nu cunoaște partea amară a vieții ce îl așteaptă. Pentru el, lumea e un spațiu plin doar de prezența mamei și a sa. Depărtarea de mamă, lipsa parinților îl schimbă pe copil, îl înstrăinează, se simte exclus de lume, retrăgându-se, astfel, în lăuntrica sa lume rănită.

Iubiți creștini, se cade să-i iubim pe acești copii sau tineri orfani, căci nu-i vom iubi doar pe ei, ci, înainte de toate, Îl vom iubi pe Tatăl, care este in ceruri și în sufletele lor. Vai de părinții care și-au abandonat copiii! Au părăsit niște îngeri! 

De ce ne ferim de acești orfani? Nu sunt și ei oameni ca noi? Copiii zilelor noastre îi batjocoresc, râd de ei pentru simplul motiv că sunt “diferiți”. Diferiți doar cu sufletul. Sunt sigură ca aceștia, chiar dacă nu au parinți sau pe cineva care sa le fie aproape în suferințele cumplite ale vietii, îl au pe Dumnezeu. Domnul ne îndeamnă prin poruncile sale să-i ajutăm pe acești copii, iar puținul nostru să-l împarțim cu ei. Duminica trecută, la sfârșitul slujbei în biserica unde mă aflam, niște copii orfani au împărțit oamenilor iconițe pictate de ei. Se vedeau bucuria si căldura din ochii lor. M-a impresionat acest gest, și zâmbetul lor parcă nu era doar al chipului, ci un zâmbet al sufletului.

Trăim vremuri cumplite, însa putem deveni noi înșine mici călăuzitori pentru acești copii. Fiecare dar al nostru, oricât de mic, are o mare importanță pentru ei! Să-i ajutăm pe orfani, să le deschidem dorința spre cunoașterea de Dumnezeu, și, astfel, vom primi și noi răsplată în ceruri.

un gând frumos adaptat după sursa: http://sfintiiarhanghelimihailsigavriil.webs.com/  

    

Biserica Sfinții Arhangheli, or. Brăila

     Drept completare a cuvintelor de mai sus, vreau să menţionez faptul că în aceste vremuri de restrişte, Dumnezeu ne-a binecuvântat neamul cu exemple vii de dăruire şi jertfelnicie creştinească pentru cei mai trişti ca noi: săraci, orfani sau bătrâni. Astfel încât, prin strădania Părintelui Paroh Victor Ţugui şi al Consiliului şi Comitetului Parohial al Bisericii "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Brăila, a fost deschisă o cantină socială în anul 2010. Aceasta funcţionează în cadrul parohiei "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din centrul Brăilei, fiind situat la demisolul casei parohiale.  

     Prin această cantină socială se oferă zilnic o masă caldă pentru treizeci de persoane defavorizate, copii şi bătrâni ai parohiei. Totodată, clădirea este utilizată şi pentru întâlnirile cu copiii şi tinerii, beneficiari ai proiectelor naţionale "Hristos împărtăşit copiilor" şi "Alege şcoala!". De asemenea, parohia oferă prin acest centru un program "after school", prin care elevii îşi pot pregăti lecţiile şi temele. 

       Fiecare din noi este chemat să facă binele acolo unde se află. Dacă ar fi să cugetăm măcar câteva minute pe zi la cel sărac, orfan şi singur, vom vedea în dulapurile noastre haine pe care nu le îmbracăm niciodată, iar altul îngheaţă de frig, vom găsi surplus de mâncare în frigider sau cămări pe care se întâmplă să o aruncăm, iar un flâmând plânge pe la uşi pentru o bucată de pâine. Fiecare din noi avem ceva de oferit, un cuvânt bun chiar, şi totuşi nu ne lăsăm sensibilizaţi de durerea celui suferind... Grijile noastre sunt hrana noastră, iar de celelalte ne pasă mai puţin. Viaţa însă nu se învârte doar în jurul nostru, a egoului şi dorinţelor personale. Să ne amintim de aceşti copii sau săraci - mici Lazări care vor reprezenta dovada faptelor noastre, bune sau rele, înaintea lui Dumnezeu în clipa când vom părăsi această lume. 

     Dumnezeu să ne ajute să fim mai buni cu fiecare clipă!

Biserica medievală din Chişinău

La un pas de tine. Descoperă…
un monument istoric şi arhitectural deosebit, care a rezistat secolelor, în ploaie, vânt şi ninsoare. Biserica medievală de lemn “Adormirea Maicii Domnului” işi are rădăcinile într-un trecut îndepărtat:

1642 – ctitorii răzeşi din satul Hirişeni construiesc Biserica de lemn în curtea Mănăstirii Hârjauca…

sursa foto

1821 – odată cu strămutarea vetrei Mănăstirii Hârjauca, biserica de lemn este demontată şi transferată de urmaşii ctitorilor pe teritoriul satului Hirişeni. Acolo le serveste localnicilor până în 1928, când în sat se construieşte o nouă biserică de piatră…

1928 – rămasă a fi doar o biserică de cimitir, abandonată şi uitată, biserica începe să se darâme…

1998 – acoperişul de şindrilă se prăbuşeşte împreună cu vechea clopotniţă. Timp de 12 ani biserica supravieţuieşte stihiilor naturii în această stare.

2010 – în urma procesului de demontare, iar apoi – restaurare, Biserica de lemn “Adormirea Maicii Domnului” este adusa bârnă cu bârnă la Chişinău.

24 septembrie 2011 – începe o nouă etapă în istoria bisericii, ea este sfinţită la Chişinău. De atunci, uşile ei sunt deschise enoriaşilor care vor să asiste la slujbele obişnuite, precum şi tuturor doritorilor de a descoperi trecutul nostru istoric…

La un pas de tine. Descoperă…

• Unica biserică de lemn din Republica Moldova care păstrează arhitectura medievală clasică moldovenească;
• Cea mai veche biserică de lemn ţară, construită în 1642 din stejarii codrilor Moldovei din Călăraşi;
• Cea mai înaltă biserică de lemn din ţară;
• 85% din bârnele originale ale bisericii;
• 70% din iconostasul iniţial al bisericii;
• Icoane care datează din sec. al XVIII-lea.


sursa: http://bisericamedievala.wordpress.com/

  

        Biserica medievală "Adormirea Maicii Domnului" din Chişinău îşi deschide larg porţile de lemn în faţa tuturor creştinilor iubitori de trecut, de linişte şi rugăciune, precum şi pasionaţilor de istorie, cultură şi turism. Este amplasată într-o zonă verde, pitorească, în apropierea unui lac imens, nu departe de Porţile Oraşului Chişinău, Botanica. Mai multe detalii despre amplasare şi contacte puteţi afla pe blogul bisericii.