Se afișează postările cu eticheta recunostinta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta recunostinta. Afișați toate postările

13 septembrie 2021

Ajutorul Sfinților Spiridon și Nicolae

Când s-a declanșat pandemia, unitatea noastră comercială a fost închisă. Frica de necunoscut și de tot ce ne poate rezerva viitorul ne-a copleșit. Împreună cu soția și mezina noastră, am hotărât să ne rugam cu Acatistul Sfântului Spiridon zilnic. La puțin timp, am apelat și la mijlocirea Sfântului Nicolae. S-a ridicat o râvnă în mine, pe care dintre acatiste să le citesc mai întâi, așa încât am hotărât să le citesc odată, alternând un icos și un condac din primul, apoi din următorul. Când am început să mă rog celor doi sfinți, am descoperit cât de înfrățite si strălucitoare sunt aceste două stele în firmamentul sfințeniei lui Dumnezeu, luminându-ne calea în întunericul lumii. 

Din acel moment, cererile noastre nu se limitau doar la muncă și bunăstare, ci s-au extins până acolo, încât ne rugam pentru apărarea Bisericii noastre strămoșești de "lupii neștiuți" și de scindare. (Cunoaștem intervenția sfinților Spiridon și Nicolae la Sinodul I Ecumenic în scopul apărării credinței). 

Era Săptămâna Patimilor, iar familia noastră, cu mijlocirea acestor sfinți și a Maicii Domnului, s-a putut bucura de toate slujbele din Biserică și, mai ales, de Slujba Învierii, deși interdicțiile nu fuseseră amânate. Apoi, am putut participa la Liturghie împreună și în Săptămâna Luminată. 

După sărbători, Dumnezeu mi-a dăruit un loc bun de muncă, așa cum nu visasem, astfel încât să-mi pot întreține familia și să-mi achit creditele. Dar cel mai important, acești sfinți dragi ne-au învățat să ne apreciem timpul, în special, să cinstim zilele în care se oficiază Sfânta Liturghie, pentru că ne-am dat seama cât de repede se poate sfârși viața pământească și cât de neînsemnată este înțelepciunea oamenilor, lipsiți de ajutorul lui Dumnezeu. 
Slavă Domnului! Slavă Preasfintei Născătoare de Dumnezeu! Mulțumesc sfinților noștri iubiți pentru ajutor! 

R.D. Andrei

Traducere din rusă de Mariana Cașu

Instagram: @sfinteminuni

23 martie 2013

Recunoştinţa

"Sunt oameni care traiesc in case mari si au averi, dar nu sunt multumiti; sunt oameni care stau in cocioabe darapanate si multumesc ca au macar un acoperis deasupra capului; sunt si altfel de oameni - care dorm sub cerul liber, pe cartoane, si multumesc ca e vreme de pace si deocamdata... mai pot dormi sub cerul liber..."  (O bunica si mama care a indurat vreme de razboi)

         
       Au fost odata doi meri care cresteau in gradina stapanului lor. Unul dintre copaci era mereu mofturos: ba nu-i placea solul pe care creste, ba era nemultumit de prea multa umezeala, ba il deranjau crengile sale, pe care le considera absolut inestetice si prea groase, ba il deranjau zilele prea fierbinti sau noptile prea friguroase. Pentru ca sa-l multumeasca, stapanul il asculta, implinind tot ce ii cerea acest copac. Celalalt frate al sau, un copac la fel de aratos, era insa multumit si recunoscator pentru dragostea cu care il trata stapanul sau: fie ca ii sapa la radacina sau il uda, fie ca il varuia sau il curatea de omizi. Acest copac se incredea cu tarie in intelepcunea stapanului sau, fara sa-i reproseze sau sa-i ceara ceva dupa pofta inimii. 
        Astfel, a venit toamna. Stapanul a adus cosurile in preajma pomilor, ca sa adune merele. Dupa ce a strans roadele, pomul mofturos a observat cu surprindere ca merele sale sunt foarte mici si fara gust, iar merele copacului de alaturi sunt mari si suculente. Dezamagit, el l-a intrebat pe stapanul sau cum era posibil sa i se intample aceasta. Atunci omul intelept i-a raspuns: "Mereu ai dorit altceva decat ceea ce iti ofeream eu. Ai fost nemultumit si, prin urmare, ai primit dupa dorul inimii tale. Daca ai fi avut incredere in purtarea mea de grija, roadele tale puteau fi la fel de bogate ca ale marului de alaturi. 

Morala: Cand omul se increde in purtarea de grija a lui Dumnezeu, primeste cu reconostinta toate darurile, cu convingerea ca Domnul stie mai bine de ce are nevoie pentru desavarsirea sa.