Dependența religioasă

 

  "Prin ce se deosebește o relație vie cu Dumnezeu de dependența religioasă?"

🔅 Consider că orice dependență, inclusiv cea religioasă, este o minciună, o viclenie. Se manifestă, atunci când îmi transfer responsabilitatea, nu-mi rezolv problemele, încercând să le reduc la tăcere în biserică.

Să luăm exemplul unui alcoolic. Parcurge un moment mai dificil și, în loc să-și rezolve problema, el se refugiază într-o substanță. Face din alcool un fel de anestezic. Bea în loc să vorbească cu soția sa, să se ocupe de treburile sale la serviciu, să-și rezolve conflictele cu rudele sau prietenii. Își ignoră situația complicată, iar în momentul consumului se simte eliberat. Când substanța încetează să-și mai facă efectul, problema se agravează, pentru că nimeni nu a rezolvat-o între timp.

Același lucru se întâmplă cu religia. În loc să meargă să-și îmbunătățească relațiile cu soția sau soțul, să se dezvolte profesional, să comunice firesc cu copiii săi, o persoană petrece ore întregi la slujbe sau privegheri, crezând că în timp ce se va ruga, totul se va rezolva de la sine.

La slujbele bisericii primim înțelepciune, putere, sprijin, încredere pentru ca, odată ce am ieșit în afară, să lucrăm la rezolvarea problemelor personale. Ele nu se vor remedia în lipsa implicării directe a persoanei. Dar dependentul religios crede că totul se va realiza de la sine. Mă voi ruga, mă voi ruga, mă voi ruga, iar când mă voi întoarce acasă, vor apărea bani din senin, se vor construi relații, angajatorii mă vor căuta ei înșiși.
Astfel, persoana îl folosește pe Hristos ca pe un baston pe care se sprijină mereu și ar vrea să-i îndeplinească toate dorințele. Nu Îl urmează pe Dumnezeu în așa fel, încât sa se intereseze realmente care este voia Lui, ci îi dictează lui Dumnezeu voia proprie, dorind să uite de problemele stringente prin prisma dependenței sale de El. Bineînțeles, lucrurile nu funcționează astfel.
Prieteni, v-ați confruntat vreodată cu dependența religioasă?

©️ Preotul Alexandru G.