Se afișează postările cu eticheta îngerul. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta îngerul. Afișați toate postările

18 noiembrie 2013

Cuvinte cu aripi





Atâtea cuvinte s-au spus despre Tine,
Atâtea cuvinte ai auzit...
Doamne, nici unul nu e în stare
Să Te descrie în mod strălucit.

Dacă aceste cuvinte ar avea aripi,
Dacă aceste cuvinte ar fi vii,
Răul să moară, şi ele să crească
În inimi de îngeri şi de copii.

Ele să-nvie, ele să nască
Credinţa ucisă de atâtea urgii
În inimi triste, în inimi lovite,
Doamne, precum numai Tu poţi să-nvii!






9 iulie 2013

Bănuţul dragostei

Ilustraţie de Ilya Glazunov



     Odată, îngerul lui Dumnezeu a stat de vorbă cu bănuţul milei noastre.
A întrebat îngerul pe bănuţ:
- Cine eşti tu? 
Mititel şi smerit, bănuţul i-a răspuns:
- Eu sunt bănuţul, pe care Dumnezeu l-a făcut să fie dat de pomană...
- Şi de unde vii tu?
- Eu vin din puşculiţa copiilor, din cutia de catifea a domnişoarelor, din punga veche a bătrânilor...
- Şi unde te duci, bănuţule?
- Mă duc să cumpăr suflete pentru Domnul Hristos, să suflu în credinţa care începe să se stingă...
- Şi ce ai vrea tu, bănuţule?
- Aş vrea să mă adun cu alţi mulţi bănuţi şi împreună să înălţăm o biserică, în care credincioşii să se roage Domnului Hristos...
- Şi ce taină ai tu, bănuţule?
 - Eu, îngeraşule, deschid poarta cerului celui care mă dăruieşte...
 Atunci, îngerul i-a zis:
- Mergi, bănuţule, în lume şi împlineşte-ţi menirea, aducând cât mai multe inimi la Iisus Domnul...

  Aceasta a fost vorbirea dintre înger şi bănuţ.
       

  Al. LASCAROV-MOLDOVANU, din Cartea cu pilde