Dependența religioasă

 

  "Prin ce se deosebește o relație vie cu Dumnezeu de dependența religioasă?"

🔅 Consider că orice dependență, inclusiv cea religioasă, este o minciună, o viclenie. Se manifestă, atunci când îmi transfer responsabilitatea, nu-mi rezolv problemele, încercând să le reduc la tăcere în biserică.

Să luăm exemplul unui alcoolic. Parcurge un moment mai dificil și, în loc să-și rezolve problema, el se refugiază într-o substanță. Face din alcool un fel de anestezic. Bea în loc să vorbească cu soția sa, să se ocupe de treburile sale la serviciu, să-și rezolve conflictele cu rudele sau prietenii. Își ignoră situația complicată, iar în momentul consumului se simte eliberat. Când substanța încetează să-și mai facă efectul, problema se agravează, pentru că nimeni nu a rezolvat-o între timp.

Același lucru se întâmplă cu religia. În loc să meargă să-și îmbunătățească relațiile cu soția sau soțul, să se dezvolte profesional, să comunice firesc cu copiii săi, o persoană petrece ore întregi la slujbe sau privegheri, crezând că în timp ce se va ruga, totul se va rezolva de la sine.

La slujbele bisericii primim înțelepciune, putere, sprijin, încredere pentru ca, odată ce am ieșit în afară, să lucrăm la rezolvarea problemelor personale. Ele nu se vor remedia în lipsa implicării directe a persoanei. Dar dependentul religios crede că totul se va realiza de la sine. Mă voi ruga, mă voi ruga, mă voi ruga, iar când mă voi întoarce acasă, vor apărea bani din senin, se vor construi relații, angajatorii mă vor căuta ei înșiși.
Astfel, persoana îl folosește pe Hristos ca pe un baston pe care se sprijină mereu și ar vrea să-i îndeplinească toate dorințele. Nu Îl urmează pe Dumnezeu în așa fel, încât sa se intereseze realmente care este voia Lui, ci îi dictează lui Dumnezeu voia proprie, dorind să uite de problemele stringente prin prisma dependenței sale de El. Bineînțeles, lucrurile nu funcționează astfel.
Prieteni, v-ați confruntat vreodată cu dependența religioasă?

©️ Preotul Alexandru G.

O pildă despre fericire

Odată, în casa unui profesor de psihologie a fost organizată o întâlnire a absolvenților, foști colegi de facultate. Profesorul i-a întrebat cum este viața lor în prezent și cât de împliniți se simt? Fiecare din acest grup a împărtășit cum se confruntă cu numeroase dificultăți sau încercări. Când urma să fie servită cafeaua, profesorul a mers în bucătărie, apoi a revenit cu ibricul și o tavă pe care se aflau multe cești - unele din porțelan, altele de sticlă, din plastic sau de cristal, simple sau scumpe și rafinate. Când invitații au luat pe rând ceștile, profesorul a spus: "După cum observați, toate ceștile scumpe au fost luate în mod prioritar. Nimeni nu le-a ales pe cele simple și ieftine. DORINȚA DE A AVEA DOAR CE E MAI BUN PENTRU VOI ÎNȘIVĂ ESTE SURSA PROBLEMELOR. Ceașca în sine nu face cafeaua mai bună. Adesea, un ambalaj mai scump nu denotă neapărat calitatea produsului. Ceea ce v-ați dorit cu adevărat a fost cafeaua, nu ceașca. Dar ați ales în mod deliberat cele mai bune cești. ȘI APOI V-AȚI UITAT ÎN PĂRȚI, pentru a observa cum sunt ceștile celorlalți. Acum gândiți-vă la asta: viața este cafeaua, iar munca, banii, poziția în societate sunt ceștile. Ele sunt doar instrumente pentru menținerea vieții. Modelul ceștii nu determină, nici nu schimbă calitatea vieții noastre. Uneori, când ne concentrăm doar pe ceașcă, uităm să ne bucurăm de gustul cafelei în sine. Savurați-vă cafeaua!!!!!!!!! CEI MAI FERICIȚI OAMENI NU AU LUCRURILE CELE MAI PREȚIOASE. Ei obțin ce e mai bun din ceea ce au. FERICIREA ÎNSEAMNĂ SĂ VREI CEEA CE AI, nu să ai tot ce vrei.

Sursa: web

Aprilie

 

Baloane mari de spumă albă prin grădini
(Și zarzărul, și vișinul, și perii)
Stau gata să se-nalțe din tulpini
Spre cerul primăverii...
Caisul nostru s-a gătit la poartă
Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi,
Și cu zulufi de floare la urechi,
Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă.
Pe strada mare,
Ies flori înalte la plimbare
În rochii de sezon, ușoare,
Cu toate că-i o vreme așa de schimbătoare.
[....]

Aprilie de George Topârceanu

De Sfântul Pantelimon

După Maslu, Părintele stareț de la Mănăstirea Ciuflea ne-a istorisit despre viața, puterea și minunile Sfântului Pantelimon, sărbătorit astăzi la noi, ne-a binecuvântat, iar la plecare aud vorbind două bătrâne. Una din ele îi povestea alteia cum o ajută Sfânta Pelagheia din Reazan cu sfaturile pe care le-a lăsat credincioșilor. Cealaltă își aduce aminte cum a indemnat-o o călugăriță să se roage, cum Sfântul Nicolae are grijă de bunăstarea ei. Iar pe o banca văd un copil cum ascultă, cu privirea ușor îndreptată spre ele. Cu adevărat, credința vine prin auzire.

Îmi răsare în minte o fază cum ne aflam noi, nepotii, într-o vacanță, la bunica. Și avea ea un drag să ne vorbească despre sfinți când voiam noi mai abitir la joacă. Ea nu citea cărți, dar avea o memorie foarte bună. Reținea predica de duminică atât de bine, încât o ascultam, în cele din urmă, fără sa respirăm. De data asta, ne vorbise despre Sfântul Gheorghe din icoana din colțul de răsărit al casei. În fața icoanei de un secol vechime ardea zilnic candela. Culorile pălisera din cauza vremii. Nu mai distingeam clar imaginea Sfântului, decât o pată pe un cal care semăna și aceasta mai mult cu o stafie. Și cum stam în casa mică, vine nana Leomida la noi cu vărzari. Noi, când o vedeam pe nana, știam dinainte că ne-a adus ceva bun în desagă și asteptam sa ne înfruptăm, bineînțeles, cu multă bucurie. Am înconjurat biata femeie care ne-a luat în brațe, râdea zglobiu cu un ochi dezchis și cu unul închis din care se prelingea câte o lacrimă, ne-a sărutat pe frunte pe fiecare, ne-a spus cate o glumă. Apoi, bunica Maria, binedispusă, rupe din acele vărzări și ne împarte la fiecare câte o bucată cât palma. După care zice: "Amu, ia să vă văd la joacă. Ați mâncat, v-ați saturat? Hai la zburdat!".

Iaca până acum vreo zece ani, nu am înțeles de ce, atunci când amintea de Sfântul Gheorghe sau de alți sfinți, bunica nu se sfia să vorbească, dar când venea nana Leomida se cam "sfia" să stea cu noi la povești. Mai tarziu, mi-am dat eu seama că aveau necazurile lor, pe care și le spuneau într-un colț de batistă. Iar copiii nici nu pot, dar nici nu e nevoie să audă despre greutățile maturilor înainte de vreme, în vremea neprihănită a copilăriei, iar despre sfinți - nicio grijă, se poate vorbi, pentru că ei sunt în afara timpului și sunt curați precum clipele strălucitoare ale copilăriei.

Text de ©️Mariana Cașu 

Esența rugăciunii

⚜️ RUGĂCIUNEA trebuie să fie în concordanță cu modul nostru de viață. Sunt rugăciuni pe care nu le trăim cu sufletul, care nu ne ating din diverse motive – fie din cauza insensibilității spirituale, a infantilității duhovnicești sau a neprihănirii spirituale. Există și asta: la ce bun, bunăoară, un copil neprihănit să citească texte pe care le-a scris cineva cu lacrimi amare pentru păcatele săvârșite?
Acționați conform conștiinței proprii și veți fi liber să vă rugați cu orice rugăciune. Suntem liberi pentru tot ceea ce este bun. Creștinii au libertate deplină în săvârșirea binelui. Nu suntem sclavii unei cutare sau cutare practici de rugăciune. Nu-i poți obliga pe toți să facă la fel. În caz contrar, ne vom izola într-un fel de "lagăr de concentrare" divin. E bine să existe creativitate absolută în acest sens. Să înțelegeți faptul că biserica binecuvântează omul la creativitate. Faci cum vrei, cum simți, atât timp cât ai incredere deplină în cuvintele rugăciunii pe care o faci.
Rugăciunea se poate transforma în turuială: „Bu-bu-buu-buu... Amin!” - și te pui la somn;  „Bu-bu-buu-buu… Amin!” - și pleci la muncă. Nu acesta este scopul ei. Sensul rugăciunii este altul. Poți să faci orice vrei tu în limitele a ceea ce este permis, astfel încât inima să se vindece și să fie curățată de cuvântul și de numele lui Dumnezeu.
Este necesar ca focul rugăciunii să fie păstrat de o persoană cât mai mult timp cu putință. Te-ai rugat, ai ieșit în stradă, ca și cum ai ține o lumânare în mâini - a suflat vântul, s-a stins lumânarea, iar roadele rugăciunii nu se mai simt. Iar dacă ai un recipient mic unde păstrezi lumânarea arzând, și ea are acces temperat la aer, atunci, deși vei ieși afară, vântul nu va stinge focul. În așa fel viețuiești în rugăciune - nu mai ești nepoliticos cu oamenii, nu condamni pe nimeni, nu te enervezi, nu-ți faci griji in exces - trăiești în duhul rugăciunii.
Esența rugăciunii este să trăiești în duhul rugăciunii. Nu pentru lectura propriu-zisă, pentru că Dumnezeu ar trebui să fie contabil în cazul dat. El însă nu este contabil, iar esența rugăciunii este să trăim în duh de rugăciune. Faceți orice vă ajută să trăiți în duhul rugăciunii.

Să trăiești în așa fel, încât strictețea legii să nu se răsfrângă asupra ta, să nu funcționeze. Ai citit o rugăciune și ți-a atins inima pentru prima dată după mulți ani, deși o rostești de foarte mult timp? - În cazul dat, oprește-te și stai în acea rugăciune. Fii loial ei, pentru că reprezintă o ușă către har pentru tine în prezent.

🖍 Traducere de Mariana Cașu după ©️Preot Andrei Tkaciov