🖍 Am trăit aici o situație, de care sufletul meu este îngrozit până în prezent. Citeam Sfânta Evanghelie în timpul unei Liturghii, și, la sfârșitul slujbei, am ieșit la amvon să predic, dar am realizat că acele înțelesuri evanghelice nu au ajuns la inima mea. Erau versete pe care le știam de multă vreme, dar inima mea nu a zvâcnit, nici mintea mea nu s-a luminat la auzul lor. Le-am citit personal, dar eram străin de ele. M-am gândit atunci: cum aș putea să țin o predică falsă, de vreme ce nu pot împărtăși oamenilor conținutul unui fragment care nu m-a atins sufletește.
Am decis să fiu onest. Am înaintat și le-am spus tuturor: << Priviți ce mi s-a întâmplat astăzi. Hristos mi-a vorbit, a spus ceea ce ați auzit cu toții, fiecare dintre voi a perceput într-un fel anume învățătura evanghelică, iar singura reacție pe care o aveam în fața lui Hristos era: "Ceea ce îmi vorbești acum nu mă interesează, nu-mi pasă să știu asta". Ce grozăvie! >>
Și adresându-mă din nou credincioșilor, le-am propus sa se întrebe sincer daca li s-a întâmplat vreodată asta, - să citească Sf. Evanghelie și să nu poată gândi decât: "nu mă interesează acest subiect, îmi este cu totul străin"? Iată atitudinea care ne poate recalibra, ne poate înnoi viața. Dacă fiecare dintre noi va căuta să se schimbe în bine, atunci întreaga comunitate va fi interesată să-i urmeze exemplul. Astfel, Biserica va înceta să mai fie o comunitate de persoane care emite numai cuvinte, - mai ales cuvinte ce nu se "aprind" în însăși viața acelor persoane precum o flacără puternică, care să le animeze..Gândiți-vă la asta"...
✳️ Mitropolitul Antonie de Suroj
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu