„Gata, de mâine adopt un nou stil de viaţă. Nu mai pot trăi astfel! Voi respecta o dietă, voi face sport, voi renunţa la cafea. Mă înscriu la un curs de şofat, mă voi ruga mai mult, voi posti mai mult, voi merge la biserică mai des, mă voi oprin din bârfit, nu voi pierde timpul”... şi lista poate continua. Nu există om care să nu-şi fi propus o schimbare a stilului de viaţă. De câte ori mi-am întocmit aceste „planuri măreţe”, descopeream de la o zi la alta cum se diminuează elanul, iar listele se modifică cu eliminarea unor conţinuturi rând pe rând. De unde vine acest „zel al schimbării”? Probabil, de la gândul că nu suntem suficienţi de buni în prezent. Multe reforme au pornit de la ideea schimbării. Iar când reformele nu se produc, se declanşează revoluţii. În asemenea situaţie se află şi omul care vrea o reformare a sinelui: este în continuă revoluţie şi revoluţionare.
De
la o schimbare la alta, nici nu observăm cum trece viaţa, ne trecem
şi noi... Ne schimbăm lookul, telefonul, maşina, adresa, numele,
etc. Astăzi, observăm modificări rapide, un soi de
„nano-schimbări” în contexte diverse, pe nivele existenţiale complexe. Omul nu mai are răbdare
cu nimic ce-l înconjoară. Dacă nu poate schimba mare lucru la
sine, încearcă să schimbe cu tot dinadinsul la alţii. Uneori, nu
vede când răsare sau asfinţeşte soarele, nu se bucură de
schimbarea anotimpurilor, nu-şi cunoaşte potenţialul şi darurile,
nu-şi înţelege copiii. Omul e mereu grăbit... dornic de nou.
Altceva, altceva, altceva... chiar acum, în acest moment...
Nu-mi schimb
atitudinea, îmi înnoiesc
garderoba; nu-mi schimb comportamentul în bine, îmi schimb
notebookul pe unul mai performant; nu-mi schimb viaţa, îmi „schimb”
soţul; nu renunţ la răutate, scap de duşmanul meu ş.a.m.d.
Direcţionarea atenţiei noastre spre exterior în detrimentul vieţii
lăuntrice este o dovadă de superficialitate. Puţini
mai pot să iubească simplu, dezinteresat, să se bucure de puţinul
lor, să-şi ignore ambiţiile neîntemeiate. Oare, vei fi mai
fericit dacă îţi cumperi tabletă sau notebook de ultimă
generaţie, îţi iei Lamborghini, îţi faci o vilă, călătoreşti
oriunde în lume, etc? Nu cred... Ce fac, atunci? Să mor de
plictiseală? Omule, cunoaşte-te şi vezi darul lui Dumnezeu care L-a pus în
tine încă din momentul zămislirii tale, caută-L pe El acolo unde
nimeni nu L-ar căuta. Dacă ai înţelege Cine trebuie să fii, nu cât să ai, ai renunţa la plăceri efemere. Să-ţi înţelegi menirea ta de
OM, mulţumind lui Dumnezeu pentru harul Său. Dorul omului să fie
dobândirea de har dumnezeiesc şi mântuirea sufletului. Astfel, el
nu mai are nevoie să-şi umple existenţa cu nimicuri. Simplitatea
l-ar scuti de dureri de cap inutile. O femeie mi-a confirmat faptul
că omul poate fi fericit cu puţinul pe care îl are, pentru că
este credincios peste acest puţin. Cum? Pai, nu avea decât două
rânduri de haine. Trăia sărac şi smerit în casa ei din sat şi
mereu mulţumea lui Dumnezeu pentru toate. Avea credinţă, bunătate
şi blândeţe neprefăcute. Făcea milostenie din puţinul ei. Din păcate, ea s-a mutat la ceruri, dar prin
exemplul său, mulţi oameni îl urmează pe Dumnezeu. Un părinte spunea: „Ca să ajungi sfânt,
trebuie să-i cinsteşti pe sfinţi”. Chipul acestei femei avea o pace, aşa cum numai în icoanele cu sfinţi poţi vedea. Asemenea suflete însă, sunt
din ce în ce mai rare...
