Dor de bunica

     În amintirea bunicii care nu mai este demult printre noi.  

Stau la fereastră şi depăn anii

Cu fir de-argint, de aur fin
Aşa cum ninge azi, bunico,
Revăd pe chipul tău cuminte
Privirea lină şi-un cer senin.
Intru pe poartă, răvăşind
Zăpada curţii neatinsă,
Cu pas domol, pe înserat
La uşa casei tale bat,
Cum o făceau colindătorii,
Prin sat umblând la semănat.
Tu stai la sobă, aruncând
Un vreasc uscat, şi câteodată
Mai pui felii de pâine albă
Pe plită, încet, ca să se coacă.
Apoi, cu usturoi le ungi,
Şi îmi oferi cu duioşie
Iubirea ta ce mă străbate,
Când gust cu poftă din felie.
Zâmbind, mă-ntrebi:
- Aşa că-i bună?
Mă prinzi apoi şi mă săruţi,
Zulufii zăpăcind discret, 
Cum ai sufla o păpădie.
Ce taină-i asta, bunicuţo?
“Mâcuţă” te strigam noi toţi,
Căci dragoste aveai la fel:
Şi pentru fii îţi ajungea,
Îi copleşeai şi pe nepoţi.
N-ai vrut să spulberi bucuria,
Şi de necazul tău durut
La nimeni nu te-ai plans vreodată..
Doar te-ai rugat cum ai ştiut
În faţa Precistei pe Care
În odăiţă o păstrai
Şi cu prosop ţesut de tine
Cernitu-i chip acopereai.
De-atâtea ori, în miez de noapte,
Cu plapuma ne înveleai
Şi uşurel spre căndeluţă,
Păşind tiptil te strecurai.
Şi când credeai că noi, nepoţii
Buştean cu toţi am adormit,
Tu Crezul îl rosteai în şoaptă
În faţa Celui Răstignit.
Iar slovele adânci, ţesute
În mintea mea se aşterneau,
Orice suspin şi multe lacrimi
Cu dor pe toţi ne străbăteau.
Şi chiar acum, când anii bat 
la poarta vieţii,
se duc pe rând,
eu mi-amintesc orice privire
şi n-am uitat nici un cuvânt.
Îţi mulţumesc, măicuţă bună
Ca pâinea dulce din cuptor,
M-ai miluit pentru o viaţă,
Şi dincolo de ea aş vrea
Să ne-ntâlnim la gura sobei,
troienile când or cădea.
Să-ţi spun că mama este bine,
Că tata este alb de-acum,
Şi că iubirea ta e vie:
În suflet o păstrez curat,
Că îmi ajunge pentru mine,
Şi altora, ca s-o împart.

Poezie de Mariana Caşu

O scrisoare cu tâlc

   

         Azi, răsfoind prin agende, am găsit o scrisoare pe care o expediasem surorii mele de pe timpul când eram studentă la facultate. Hârtia s-a îngălbenit, miroase a vechi, dar tot ce contează este câtă emoţie poate să transmită un petec de hârtie... Am zis că nu-mi ia mult să o recitesc. Din câte îmi amintesc, îi scriam surorii mele cele mai lungi scrisori, vreo 8 pagini :). Ştiam că i le citea şi mamei. De aceea nu cruţam vremea. Şi cum genul epistolar apune, mă miram de stilul meu narativ de atunci, dar şi de picătura de naivitate adolescentină. Se înţelege, evoluţia tehnică ne-a făcut să comunicăm mai mult, dar nu mai intens, să vorbim, dar să nu ne spunem mai nimic. 

         Eram entuziasmată, le scriam celor dragi ai mei tot ce fac, pe unde am fost, ce simt, ce mai citesc. De asemenea, spre surpriza mea, am găsit câteva citate copiate dintr-o carte împrumutată de la biblioteca Episcopiei, al cărei titlu nu l-am menţionat, din păcate. Din câte îmi amintesc era o carte despre Hristos şi rugăciunea inimii. Cred că această scrisoare am scris-o, în primul rând, pentru mine.            

        Citez doar câteva fragmente:      

     "Munca, poziţia socială, ar trebui să nu aibă nici o importanţă în relaţiile dintre persoane. Privilegiul nu este pe plan exterior, ci interior; cel care iubeşte cel mai mult pe Dumnezeu, cel care se roagă cel mai mult, cel care se sileşte să împlinească cel mai mult poruncile, acela va fi cel mai aproape de Domnul. Este foarte important. Eliberaţi-vă mintea de orice gând de carieră. Nu există carieră în viaţa duhovnicească".          

      "Tot ceea ce dobândiţi în luptele voastre interioare se reflectă în viaţa voastră în Dumnezeu. Luptaţi împotriva oricărei patimi care provoacă în voi gânduri critice cu privire la aproapele! Nu primiţi ceea ce vrăjmaşul vă sugerează împotriva celui care vă nedreptăţeşte. Fie că sunteţi singur în cameră sau cu cineva, orice gând critic, orice mişcare interioară negativă creează o lipsă în cetatea voastră duhovnicească şi în cea a comunităţii voastre. Nici un gând nu se naşte şi nu trece prin minte fără urmări. Având gânduri bune, veţi putea vedea în orice persoană pe  care o veţi întâlni o fiinţă scumpă. În schimb, având gânduri urâte, faţa voastră, energiile voastre psihice vă vor irosi relaţiile şi vă vor afecta anturajul. Când harul este cu tine, nu mai vezi defectele altora; nu mai vezi decât suferinţele şi dragostea pentru fraţi".                

       "Este primul lucru pe care vi-l cer: ascultaţi cuvântul Sfintei Evanghelii, privegheaţi şi încetaţi de a mai fi copii".                  

        Vă îmbrăţişez în Domnul!