În cea mai mare parte a zilei, nepoţica mea nu are părinţi. (Nu, nu este un caz nefericit). Când copila nu are părinţi, ea are de toate: păpuşi, jucării de pluş, bicicletă, xilofon, cariocă, cubuleţe, tablă de scris, plastilină, cărţi de poveşti, planşe de colorat, ouă de ciocolată, iPad, PC, haine de marcă, excursii...
Dar când mă apropii de ea şi îi spun: "Puişor, hai să ne jucăm!", duce mânuţa la ureche, de parcă ar avea un telefon, şi rosteşte: "Alo! Mami, tati...", stâlcind cuvintele în timp ce îi cheamă acasă cu dor. Când le "vorbeşte", nimic nu o poate distrage, nici o atenţie sau îndemn, şi nici măcar vreo ciocolăţică...
Iubirea, prezenţa şi timpul părinţilor este tot ce valorează pentru copil! Nimic din toate acele surogate nu poate substitui afecţiunea părintească.
Un adult cu rezervorul gol de iubire a fost un copil înconjurat de prea multe obiecte şi prea puţină atenţie, timp şi dragoste din partea părinţilor. Unul ca el va căuta în mod eronat dovezi de iubire la maturitate, va atrage persoane reci, indiferente, va oferi puţină afecţiune (pentru că nu are mai multă), şi va primi, din păcate, la fel de puţină sau deloc.
Fiţi generoşi, oferiţi din timpul vostru copiilor, nu-i lăsaţi să înseteze după iubire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu