Luna decembrie e una plină de farmec şi feerie. Vin marile sărbători. Abia aştept să cadă zăpada... Ce fel de Crăciun fără zăpadă? Ce fel de Crăciun fără brad? Ce fel de Crăciun fără cei dragi, fără colinda cea duioasă, fără cozonac, fără slujbă la biserică? Aştept cu sufletul la gură bucuriile acestei luni care se vor prelungi până la mijlocul lunii ianuarie... La mine acasa e pace şi sunt îndreptăţită să aştept şi să mă pregătesc, pentru că sunt în stare şi totul parcă mă binedispune să o fac..
Nu pot însă să mă bucur deplin de aceste lucruri cand ştiu că sunt atâţia copii, tineri, părinţi sau bunici care nu au ce pune pe masă, care nu au casă, nu au un loc unde să-şi plece capul şi sunt prigoniţi. Unii din ei au rămas singuri pe lume, şi numai speranţa zilei de mâine le mai încălzeşte inimile rănite. Umiliţi, ucişi, prigoniţi, bombardaţi, nemângâiaţi, poate că au şi uitat demult ce este bucuria unei sărbători de iarnă. Mă gândesc la orfanii acestei lumi, la creştinii rămaşi fără ţară din Siria, fără părinţi sau copii, fără siguranţa zilei de mâine. Să avem suflet şi inimă pentru ei, să ne rugăm în fiecare zi să-i apere Dumnezeu de oroarea în care sunt nevoiţi să trăiască. Chiar dacă unii au scăpat şi s-au refugiat, nu înseamnă că o duc mai bine. Să ne amintim ce spunea Mântuitorul Hristos: Dacă pe unii din aceştia mici, care suferă pentru numele meu, i-aţi ajutat, pe Mine m-aţi ajutat, pe Mine m-aţi hrănit, pe Mine m-aţi îmbrăcat...
Fraţilor, cine poate - să-i ajute cu rugăciunea, şi cine poate - cu un cuvânt bun, altcineva - cu ajutoare materiale. La Dumnezeu totul este primit, căci lacrimile acestor copii valorează mult înaintea lui Dumnezeu. Fiecare rugăciune a lor va şterge o pată de pe sufletul nostru. Să ne amintim că şi noi am fost copii, sau avem copii şi nepoţi, şi cât valorează o clipă de bucurie, de milostivire, de mângâiere în casele unde este pace. Să nu uităm de cei amărâţi de departe, să le ştergem lacrimile, să aprindem candela bucuriei. Să ne amintim de pruncul Iisus care s-a născut în iesle, căci, prigonit fiind, nimeni nu a vrut să-L primească la loc de cinste. Noi însă să fim precum păstorii, să fim precum magii de la răsărit, să fim mai buni, pentru că fiecare din noi purtăm inimă de creştin şi s-o împărţim, aşa cum se împarte Dumnezeu cu noi şi ne dă ce este mai bun, fără încetare.
Dacă doreşti să susţii în aceste clipe crunte un copil sau o familie siriană, o poţi face prin intermediul adreselor:
De asemenea, poţi scrie mesaj de încurajare unui copil sirian pe site-ul: The Future of Syria
Să ne ajute Dumnezeu să fim mai buni cu fiecare clipă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu