Mănăstirea Sfânta Treime

   

       În ziua de Paşti, o prietenă îmi propune să mergem în pelerinaj la mănăstirea Sfânta Treime din satul Glinjeni, Făleşti. Surprinsă de iniţiativa ei, m-am gândit că este o şansă unică să ajung acolo în asemenea zi sfântă. Prin urmare, ne-am întâlnit la autogara din Chişinău cu o oră mai devreme de cea stabilită, ca să prindem bilete. După ce am vorbit de una şi de alta, în sfârşit, urcăm în maşină şi, după vreo trei ore de mers, coborâm chiar la poarta mănăstirii. Acolo, ne aştepta o măicuţă în etate care ne-a îmbrăţişat cu drag şi ne-a invitat înăuntru.

       Cupolele aurite ale bisericii le observasem din depărtare. Totuşi, abia când am coborât din maşină, am văzut măreţia de nedescris a sfântului lăcaş, ale cărui ziduri de culoarea nisipului se îmbină perfect cu strălucirea de aur a cupolelor.

     Mănăstirea a fost întemeiată în anii '20 ai secolului trecut. În imediata apropiere a sfântului aşezământ se află cimitirul vechi, unde, de Paştele Blajinilor, vin creştinii la morminte pentru pomenirea morţilor. La străduinţa maicii stareţe Anastasia şi a oamenilor de bună-credinţă, mănăstirea şi-a recăpătat imaginea defăimată în timpul sovietic, când a fost distrusă până la jumătate, iar zidurile au servit drept depozit de unelte. Astăzi, zidurile vechi, vitregite de vremi, se diferenţiază de cele noi prin piatră de temelie mai închisă la culoare. Zidurile noi se suprapun peste cele vechi, formând un contrast absolut fantastic. Le asociez cu un copac a cărei coroană a fost distrusă, dar trunchiul său nu s-a uscat o dată cu trecerea vremii, ci s-a incăpăţânat să dea viaţă unor noi crengi, mai frumoase decât odinioară. Aspectul exterior al pereţilor, de castel medieval, e cu atât mai atrăgător pentru ochii pelerinului dornic de rugăciune şi reculegere. În fiecare zi, cele 11 clopote din vărful clopotniţei cheamă creştinii la Sânta Liturghie şi Vecernie. Atmosfera specială, privirea caldă a maicilor şi bunăvoinţa primirii de străini poate fi observată cu uşurinţă în această obşte. Bineînţeles, maica stareţă dă tonul în toate, astfel încât orice lucrare se face în armonie, cu dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele. Ascultările se împlinesc de bunăvoie şi, prin această atitudine, înţelegem cum se dedică monahiile vieţii în Hristos. Precum ard lumânările în biserică, astfel îşi oferă monahul voinţa în mâinile lui Dumnezeu.

      Deocamdată, mănăstirea se află în faza de construcţie şi sunt multe alte proiecte de realizat. Când am întrebat-o pe maica stareţă cum merg lucrările, mi-a răspuns cu bucurie că în viitorul apropiat se preconizează construcţia unui nou corp de chilii, pentru ca mănăstirea să poată adăposti pelerinii şi oaspeţii.

      În aprilie 2004, P.S. Marchel, Episcopul de Bălţi şi Făleşti, a oficiat slujba de sfinţire a sfântului aşezământ pentru binecuvântare şi spor în realizarea lucrărilor de reconstrucţie. În curând, va fi începută, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi pictura murală interioară. În prezent, biserica mănăstirii păstrează cu cinste zeci de moaşte ale sfinţilor peşterilor din Kiev. La fiecare sfântă Liturghie, Utrenie şi Vecernie, se înalţă vocile line şi curate ale maicilor din corul condus de măicuţa Agnesia care este fascinată de muzica bisericească, dedicându-se totalmente studiului cântărilor. Am fost şi mai uimită să aflu că s-a retras în mănăstire la doar 12 ani, fapt care nu a împiedicat-o să studieze pianul la perfecţie şi să cânte pe toate vocile.

     Bineînţeles, vrednicia maicilor numai Dumnezeu o cunoaşte, pentru că fiecare din ele îşi înmulţeşte talanţii în taină, fără să-şi afişeze realizările, ceea ce poate constitui un exemplu bun de urmat pentru orice mirean.

     Când mi-am luat rămas bun, ochii măicuţelor s-au înduioşat de lacrimi. Când cineva drag pleacă, sufletele curate simt tristeţea despărţirii. Bineînţeles, primul meu gând a fost că trebuie să revin aici neapărat...