Teologia fără Dumnezeu nu este teologie

    Există un câmp minat pe care foarte puţini dintre noi îl observă şi care trece drept locaş de viaţă duhovnicească: teologia academică. Deşi ea poate sluji Biserica, este de fapt o sursă de pustiire sufletească a multor tineri. Adevărata teologie vine din cunoaşterea desăvârşită a rugăciunii şi nu se asociază cu aspiraţiile academice. Când teologia devine filosofia noastră, nu mai e nici o deosebire între noi şi păgâni. Devenim teribil de încrezuţi, frizând aroganţa, iar această atitudine se transformă într-un câmp minat care ne va distruge sufletul.

    Teolog adevărat este acela care, prin cunoaşterea desăvârşită a rugăciunii şi cultivarea smereniei, Îl află pe Dumnezeu pe cale noetică – adică Îl descoperă în inimă. Cuviosul Paisie Aghioritul spunea: „Diavolul nu-i vânează pe cei pierduţi; el îi vânează pe cei care sunt aproape de Dumnezeu, pentru a lua de la ei încrederea în Dumnezeu; astfel, începe să-i îmbolnăvească de mândrie, logică lumească, diverse gânduri şi critici. Drept aceea, să nu avem încredere în minţile noastre logice! Să nu vă încredeţi niciodată în gândurile voastre lumeşti!”

   Aidoma teologului de tip academic, monahul care se consideră o autoritate în viaţa călugărească, fără să fi vieţuit sub ascultarea unui stareţ îmbunătăţit, nu ştie nimc despre călugărie – pentru că aceasta nu poate fi studiată de la distanţă, ci trebuie trăită într-o obşte, sub ascultare.

   Dobândirea inimii înfrânte şi smerite este miezul monahismului ortodox şi al teologiei; cel ce nu a dobândit-o nu va şti niciodată nimic. Sfântul Ioan Hrisostom îi avertiza pe cei care cercetau lucrurile dumnezeieşti fără a fi smeriţi: „Calea spre iad e pavată cu cranii de preoţi”. Nici unul dintre noi, preoţii, nu este imun în faţa ispitei de a considera că noi cunoaştem cele ale lui Dumnezeu – deşi, de fapt, s-ar putea să cunoaştem doar mândria care s-a înrădăcinat în noi în timpul cercetărilor efectuate pentru a ne realiza aspiraţiile de a-L descoperi pe căi academice. Să stăm cu fermitate de veghe la porţile sufletului şi să smulgem orice urmă de mândrie şi aroganţă care ar vrea să se furişeze înăuntrul nostru, pentru că numai atunci vom deveni teologi adevăraţi. Teologia fără Dumnezeu nu este teologie, ci filozofie. Monahismul fără lupte ascetice şi fără ascultare nu este nimic altceva decât un stil alternativ de viaţă.
 

Parintele Trifon, Dimineţi cu Dumnezeu, Editura Sophia, Bucureşti, p.146