Recunoştinţa

"Sunt oameni care traiesc in case mari si au averi, dar nu sunt multumiti; sunt oameni care stau in cocioabe darapanate si multumesc ca au macar un acoperis deasupra capului; sunt si altfel de oameni - care dorm sub cerul liber, pe cartoane, si multumesc ca e vreme de pace si deocamdata... mai pot dormi sub cerul liber..."  (O bunica si mama care a indurat vreme de razboi)

         
       Au fost odata doi meri care cresteau in gradina stapanului lor. Unul dintre copaci era mereu mofturos: ba nu-i placea solul pe care creste, ba era nemultumit de prea multa umezeala, ba il deranjau crengile sale, pe care le considera absolut inestetice si prea groase, ba il deranjau zilele prea fierbinti sau noptile prea friguroase. Pentru ca sa-l multumeasca, stapanul il asculta, implinind tot ce ii cerea acest copac. Celalalt frate al sau, un copac la fel de aratos, era insa multumit si recunoscator pentru dragostea cu care il trata stapanul sau: fie ca ii sapa la radacina sau il uda, fie ca il varuia sau il curatea de omizi. Acest copac se incredea cu tarie in intelepcunea stapanului sau, fara sa-i reproseze sau sa-i ceara ceva dupa pofta inimii. 

        Astfel, a venit toamna. Stapanul a adus cosurile in preajma pomilor, ca sa adune merele. Dupa ce a strans roadele, pomul mofturos a observat cu surprindere ca merele sale sunt foarte mici si fara gust, iar merele copacului de alaturi sunt mari si suculente. Dezamagit, el l-a intrebat pe stapanul sau cum era posibil sa i se intample aceasta. Atunci omul intelept i-a raspuns: "Mereu ai dorit altceva decat ceea ce iti ofeream eu. Ai fost nemultumit si, prin urmare, ai primit dupa dorul inimii tale. Daca ai fi avut incredere in purtarea mea de grija, roadele tale puteau fi la fel de bogate ca ale marului de alaturi. 

Morala: Cand omul se increde in purtarea de grija a lui Dumnezeu, primeste cu reconostinta toate darurile, cu convingerea ca Domnul stie mai bine de ce are nevoie pentru desavarsirea sa.